Târgul de Iarnă de la Deva: de la slănină şi jumări, la murături şi turtă dulce
Prima zi a lunii decembrie a venit cu deschiderea oficială a Târgului de Iarnă de la Deva. Până la sfârşitul acestui an, devenii sunt invitaţi să guste şi să-şi aprovizioneze cămările cu bunătăţile expuse de producătorii locali, fie că este vorba de slănină sau cârnăciori afumaţi, ori murături „de casă”, turtă dulce şi diferite brânzeturi.
Majoritatea produselor vin din judeţ, însă câteva dintre căbănuţele din centrul vechi găzduiesc şi producători din Alba, Sibiu şi Arad. Este şi cazul doamnei Aurelia Bisorca, o arădeancă ce a sosit la Deva cu bunătăţi din propria-i gospodărie. „Tot ceea ce comercializez este făcut de mine. Pentru cei care ne vizitează, le oferim afumături de casă, cârnați, slănină, costițe, plăcinte cu varză, cu ceapă și cu spanac, dar și cozonaci și pâine făcute în cuptor. Pe lângă aceste bunătăți le mai oferim sarmale de post și de dulce (n. red. sarmalele de dulce – sarmale cu carne), dar avem și fasole cu ciolan și cârnați, ce merg foarte bine cu murături”, povesteşte producătorul arădean. Astfel, un kilogram de slănină costă 25 de lei, la fel ca şi cel de caltaboş, în vreme ce sângeretele ajunge la 40 de lei kilogramul, iar toba la 30. Dulciurile sunt ceva mai ieftine, astfel că o farfurie de prăjituri de casă costă în jur de 15 lei. Iar cei cărora li se face frig, pot să savureze un pahar de vin fiert (4-5 lei), dar şi câte o felie „de pită cu untură și ceapă roșie”, care costă între 2 şi 3 lei. Târgul de Iarnă din zona centrală a ajuns anul acesta la a treia ediţie şi va putea fi vizitat până după încheierea Sărbătorilor de Iarnă.
Au apărut şi primele nuieluşe de Moş Nicolae
Colorate, împodobite şi cu un design modern, primele nuieluşe de Moş Nicolae au apărut în piaţa agroalimentară din Deva. Deşi mai sunt câteva zile până la sărbătorirea Sfântului Nicolae, hunedorenii pot achiziţiona tradiţionalele nuieluşe la preţuri accesibile. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune că Moş Nicolae vine la ferestre şi vede copiii care dorm şi care au fost cuminţi, lăsându-le în ghete dulciuri şi jucării, însă pe cei leneşi şi neascultători îi pedepseşte şi le lasă câte o nuieluşă de alun. Tradiţia din bătrâni s-a modificat, iar comercianţii au găsit modalităţi să facă bani şi din nuieluşele lui Moş Nicolae. Deşi nu mai sunt din rămurele de alun, nuieluşele simbolizează tot pedeapsa, chiar dacă sunt frumos colorate, împodobite cu funde sau chiar o grămadă de Moşi miniaturali. Primele nuieluşe şi-au făcut deja apariţia în judeţ. Acestea pot fi achiziţionate din piaţa agroalimentară din Deva, iar preţurile nu sunt deloc mari, acestea variind între 3 și 5 lei. Cu toate acestea, hunedorenii încă nu se înghesuie să cumpere şi preferă să mai aştepte câteva zile. „Sunt aici (n. red. piaţa agroalimentară Deva) de sâmbătă. Am nuieluşe în formă de palmier, de toate culorile, iar unele au steluţe, cap de Moş sau diferite funde. Toate sunt confecţionate manual, în fiecare an încerc să le fac cât mai diferite şi să aibă un design modern, să fie frumoase şi să atragă şi oamenii. De exemplu, cele cu cu cap de Moş pot fi cumpărate cu 3 lei, iar cele cu stea şi cu mărgele le vând cu cinci lei. Chiar dacă am scos beţele mai repede la vânzare, deocamdată nu am prea avut clienţi şi am observat că oamenii se uită, le admiră, dar preferă să mai aştepte până să cumpere”, a precizat o vânzătoare din Deva.






