Târgul „Bălţata Românească”, la a 13-a ediţie. Mona din Băcia a primit titlul de cea mai frumoasă cornută din judeţ
Târgul „Bălţata Româneacă” a ajuns în acest an la cea de-a 13-a ediţie. Un bun prilej pentru crescătorii de bovine de a-şi etala cele mai reuşite exemplare, dar şi pentru ceilalţi crescători de animale şi comercianţi de a-şi expune „marfa” la târg. Nici anul acesta nu au lipsit producătorii din judeţul Hunedoara care şi-au etalat produsele proaspete, la preţuri fără adaos.
Mii de oameni au participat duminică la manifestarea devenită deja tradiţie – Bălţata Românească. În centrul atenţiei, ca de fiecare dată, au fost exemplarele de bovine din rasa al cărei nume îl poartă manifestarea. Organizatorii au pus la bătaie numeroase premii pentru participanţi, iar evenimentul a fost încununat cu un spectacol folcloric de excepţie.
13 nu a fost cu ghinon pentru Mona
Atracţia principală a târgului a fost ca de fiecare dată concursul de frumuseţe, care nu se adresează doamnelor sau domnişoarelor, ci celor mai reuşite exemplare de bovine, din rasa Bălţata Românească. În acest an 30 de viţele, juninci şi vaci au fost înscrise în competiţie, iar juriul a avut o misiune greu de îndeplinit, şi anume să delibereze cine este marea câştigătoare a concursului de Miss. După îndelungi consultări, verificări şi o analiză „la sânge”, juriul a deliberat: Mona este deţinătoarea titlului de Miss al ediţiei din acest an. Frumosul exemplar nu este la prima participare la concurs. Pe vremea când era doar o „adolescentă” cu potenţial, Mona a câştigat premiul I la categoria juninci. Acum are opt ani şi şi-a făcut mândră stăpânii, câştigând premiul cel mare.
De toate pentru toţi
Târgul de la Băcia a reunit producători, crescători de animale şi comercianţi din toate colţurile judeţului, dar şi din cele limitrofe. Marfa expusă a acoperit toată gama de produse, de la păuni şi porumbei, la cai, porci şi ovine. Pentru a-l doilea an consecutiv, la târg au fost aduse şi exemplare de câini ciobăneşti sau alte rase. Nu au lipsit expozanţii de utilaje agricole, nutreţuri, suplimente nutritive sau echipamente folositoare în agricultură. Potrivit organizatorilor, numărul celor care şi-au expus gama variată de mărfuri a crescut considerabil faţă de ediţiile anterioare şi a fost nevoie chiar de o lărgire a perimetrului destinat organizării târgului. Pentru unii, finalul târgului a însemnat câteva animale în minus „pe stoc”, dar buzunare doldora de bani. Pentru alţii, târgul „nu a mai fost ce era în urmă cu câţiva ani, pentru că nu mai sunt bani”.






