glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateÎnvățământ

Sute de cadre didactice s-au înscris la examenul de titularizare

Aproximativ 500 de cadre didactice din judeţul Hunedoara s-au înscris pentru a susţine concursul pentru ocuparea unui post în învăţământ. La nivelul judeţului există peste 700 de posturi libere pentru anul şcolar viitor.

Examenul de titularizare a intrat în linie dreaptă. Înscrierile s-au încheiat în urmă cu o săptămână, iar potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, 477 de profesori, educatori sau învăţători şi-au depus dosarele pentru ocuparea posturilor vacante şi rezervate pentru anul şcolar 2017-2018. La nivelul judeţului există peste 700 de posturi şi fracturi de posturi disponibile. La fel ca în fiecare an, cea mai mare „bătaie” se dă pe posturile titularizabile, 74 la număr. „Pentru concursul de ocupare a unui post în învăţământul hunedorean de anul acesta avem 717 locuri libere. Dintre acestea 74 sunt titularizabile, adică au viabilitate de cel puţin patru ani, iar restul de 643 de posturi sunt complete cu viabilitate de 1 an sau rezervate”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara, Claudia Anca. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, proba scrisă a examenului are loc în data de 12 iulie. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota cinci atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea pe posturi se face prin şedinţă publică, în ordinea notelor obţinute la examen, se arată în metodologia de concurs.

Back to top button