glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Surprize mari în etapa inaugurală din Liga a treia

Nici una dintre favoritele seriei a patra din Liga a treia nu a reuşit să câştige în prima etapă a ediţiei de campionat 2018 – 2019. Fie că au venit din seria a cincea sau au evoluat şi în sezonul precedent în seria a patra, pretendentele la un loc fruntaş au fost ţinute în şah sau chiar învinse de adversarele lor în runda de la sfârşitul săptămânii trecute.

 

Au fost în această situaţie CSM Şcolar Reşiţa, ocupanta locului secund la ultimele două ediţii de campionat în seria noastră şi devenită deja eternă candidată la promovare, Naţional Sebiş, locul 3 în sezonul trecut, CS Municipal Lugoj, locul 4, dar şi proaspăt revenitele în această serie Metalurgistul Cugir, Industria Galda şi Unirea Alba Iulia, echipe cu pretenţii declarate şi cu ambiţii mari în actualul sezon competiţional.

 

Start lansat pentru ambele hunedorene

 

Prima surpriză s-a consemnat vineri, când Naţional Sebiş a cedat la Lipova în faţa conjudeţenei Şoimii, deşi a deschis scorul în repriza secundă, iar în minutul 90 se consemna egalitatea pe tabelă. Două goluri venite în prelungiri – fapt mai rar întâlnit – au decis învingătoarea.

Municipal Lugoj, echipă care a pierdut mulţi jucători de bază în această vară, a terminat la egalitate pe teren propriu în faţa Unirii Alba Iulia. Albaiulienii alcătuiesc o formaţie care s-a întărit pe toate planurile în intersezon, însă cu toate acestea nu a reuşit să ia decât un punct pe terenul echipei bănăţene.

Cea mai mare surpriză a acestei prime etape s-a consemnat la Cermei, unde gazdele – o grupare cu destule probleme în intersezon, a căror prezenţă în campionat a stat chiar sub semnul întrebării – a depăşit dramatic pe CSMŞ Reşiţa. Un gol din penalty şi altul în al treilea minut de prelungiri au adus victoria Gloriei în faţa marii favorite a seriei.

Nici Metalurgistul Cugir, o altă pretendentă la şefia seriei, nu a obţinut mai mult decât un egal în fieful unei nou promovate, Crişul Chişineu Criş. Cugirenii au condus în două rânduri, 1 – 0 şi 2 – 1, însă de fiecare dată gazdele au revenit în joc şi pe tabelă.

O surpriză s-a consemnat şi la Galda, unde Industria a fost învinsă de FC Avrig, cu un gol venit pe final de meci. În fine, nou promovata Dumbrăviţa a dispus într-un meci cu multe goluri de o altă echipă din Timiş, Ghiroda şi Giarmata Vii, devenind primul lider al seriei în actualul campionat.

În acest context, startul cu victorii – la scor identic, 2 – 0 – reuşit de cele două reprezentante ale judeţului nostru este unul cu atât mai îmbucurător. Într-o serie care se arată din start mult mai complicată decât părea, în care nici o echipă nu e dinainte învinsă, Deva şi Hunedoara putem spune fără teama de a greşi că au păşit cu dreptul în acest sezon.

 

rezultate Liga 3, seria 4, etapa 1

 

vineri, 24 august:

Şoimii Lipova – Naţional Sebiş 3 – 1

Au marcat: Mădălin Popa (72), Ioan Paşcu (90+1), Kevin Trabalka (90+2), respectiv Daniel Mărgărit (59)

ACS Dumbrăviţa – Ghiroda şi Giarmata Vii 4 – 2

Au marcat: Raul Briciu (25), Mădălin Stancu (57 penalty, 67), Răzvan Rus (73), respectiv Alexandry Baranyi (30 – pen.), Cosmin Saizu (90+3)

CS Municipal Lugoj – Unirea Alba Iulia 1 – 1

Au marcat: Dobra (23 penalty), respectiv Răzvan Ivan (80)

sâmbătă, 25 august:

Industria Galda de Jos – FC Avrig 0 – 1

A marcat: Cl. Vlad (72)

Gloria Lunca Teuz Cermei – CSM Şcolar Reşiţa 2 – 1

Au marcat: Nistor (52 penalty), M. Vlad (90+3), respectiv Staicu (86)

Crişul Chişineu Criş – Metalurgistul Cugir 2 – 2

Au marcat: Ianc (32, 81), respectiv Făgărăşanu (18), Necşulescu (61)

CS Ocna Mureş – Cetate Deva 0 – 2

A marcat: Fetiţa (55, 60)

CS Hunedoara – Millenium Giarmata 2 – 0

Au marcat: Marcu (15), Tecsi (72)

Back to top button