Succes la scor pentru juniorii deveni
Doar una din cele patru grupe de juniori republicani ale judeţului a reuşit să strângă puncte în etapa din week-end. Juniorii A ai CNS “Cetate” Deva au ţinut toate cele trei puncte acasă, după ce au învins cu 5-0, CS Turnu Severin.
Băieţii antrenaţi de Raul Spătaru s-au distrat cu oaspeţii veniţi de la malul Dunării. Aflaţi pe locul 11 în serie (penultimul), vizitatorii din Mehedinţi n-au avut nici o şansă în faţa devenilor, care au rezolvat meciul încă de la pauză. Olariu cu un hattrick şi Bobora, respectiv Tuda au izbutit cele cinci goluri ale devenilor, care au reuşit astfel al doilea succes din acest campionat. Colegii mai mici pregătiţi de Ciprian Luca n-au reuşit acelaşi lucru şi au pierdut cu 2-0 întâlnirea cu formaţia din Turnu Severin, astfel că situaţia lor în clasament nu este deloc roz. Devenii ocupă locul 9 în ierarhie cu doar trei puncte mai mult (10) faţă de Minerul Motru şi CSŞ Lugoj, iar etapa viitoare vor juca tot pe teren propriu, în compania celor de la LPS Banatul.
Eşecuri la zero pentru FC Hunedoara
Nici pe Cerna lucrurile n-au mers mai bine. Juniorii A ai lui Nelu Mitrică au fost surclasaţi de ocupanta locului secund, Pandurii Târgu Jiu, 7-0 şi rămân astfel pe locul opt în clasament. Tot cu o înfrângere au încheiat săptămâna şi colegii lor mai mici, juniorii lui Fane Dubinciuc pierzând doar cu 2-0, pe terenul echipei gorjene, care este lider perfect în ierarhie. Duminca aceasta, FC Hunedoara va evolua în deplasare, la Motru. Odată cu disputarea etapei a 11-a a luat sfârşit turul sezonului regulat, Federaţia Română de Fotbal programând însă şi trei etape din retur, ultimul meci urmând să aibă loc pe 8 decembrie.






