glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Studenți și elevi în penitenciar, dar numai în vizită

Mai multe grupe de studenți și elevi din Hunedoara vor merge în vizită la Penitenciarul Deva pentru a vedea concret ce înseamnă privarea de libertate și care sunt condițiile de viață din penitenciar. Tinerii vor intra în contact cu viața din închisoare în cadrul proiectului „Vizită în penitenciar” care se desfășoară în perioada 21-29 martie.

La proiect vor participa 35 de elevi ai Colegiului Național de Informatică „ Traian Lalescu” din Hunedoara precum și 29 de studenți ai Facultății de Inginerie Hunedoara. Proiectul are ca obiectiv să îi stimuleze pe tineri să reflecteze la experiențele lor și să consolideze informații corecte privitoare la viața din penitenciar și la privarea de libertate. „Vrem prin intermediul acestui proiect să consolidăm în rândul tinerilor mecanismele de auto-influenţă prin intermediul proceselor de comparare cu ceilalţi. Vizita va fi constructivă nu doar pentru cei care vor vizita penitenciarul ci și pentru persoanele private de libertate, datorită faptului că devin figuri ce orientează comportamentele adecvate, investind în propria lor resocializare şi reabilitare. Este mult mai utilă o vizită la penitenciar în loc să se reflecteze şi să se dezbată pur şi simplu acest subiect fără nici un contact cu această realitate.”, a declarat Lucian Feraru, reprezentantul Penitenciarului Deva. Proiectul este realizat de Penitenciarul Deva în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Hunedoara, Colegiul Național de informatică „Traian Lalescu” Hunedoara și Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara.

Back to top button