Strigător la cer! Cornuri cu crenvurști mucegăiți, vândute lângă Spitalul din Orăștie
Situație revoltătoare la Orăștie. O femeie internată la Spitalul Municipal a cumpărat de la magazinul din fața unității medicale cornuri cu crenvurști mucegăiți. Din fericire, femeia nu a apucat să consume cornurile, pentru că a descoperit la timp mucegaiul, dar două colege de salon le-au mâncat, riscând acum ca starea lor de sănătate să se agraveze.
Locuitorii municipiului Orăștie, în special elevii, care cumpără zilnic produse de patiserie de la magazinul alimentar din fața Spitalului Municipal riscă să se îmbolnăvească. Unele produse afișate la vânzare sunt expirate sau chiar cu mucegai. Mai rău este că produsele ajung și la pacienții internați în spital, care le pot agrava starea de sănătate. Un astfel de caz s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când o orăștiancă internată în spital și-a cumpărat două cornuri cu crenvurști. Cum nu a mâncat niciodată astfel de produse, femeia le-a rupt pentru a vedea ce conțin. În acel moment a avut parte de o „surpriză gastronomică”: cornurile conțineau crenvurști plini de mucegai. Din fericire, femeia a descoperit la timp cât de alterate erau produsele și nu le-a consumat, dar două colege de salon nu au fost la fel de inspirate și le-au mâncat. „Din păcate, mama mea care a fost internată în Spitalul Municipal Orăștie a cumpărat de la alimentara din fața spitalului două cornuri cu crenvurști. Pentru că a fost prima dată când a cumpărat astfel de produse, a fost curioasă să vadă din ce sunt făcute și le-a rupt în două. Atunci a observat că crenvurștii erau plini de mucegai. Mama mea nu a apucat să mănânce, dar două femei din salon cu ea le-au mâncat. Nu este posibil așa ceva, ca într-o alimentară din fața spitalului să pui la vânzare astfel de produse. Zilnic, elevii care trec la școală își cumpără cornuri de acolo, iar mai grav, produsele acestea ajung la pacienții spitalului, care se presupune că ar trebui să aibă un regim special. Este inadmisibil! Fiind revoltată de cele întâmplate, mama a făcut poză cornurilor și mi-a trimis-o, pentru că eu locuiesc în afara țării”, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei”, Daniela Astratoaia, fiica Elenei Astratoaia (cea care a cumpărat cornurile mucegăite).
Scuze și contravaloarea produselor
După ce a descoperit cât de alterate erau cornurile, Elena Astratoaia s-a întors la magazin și a cerut socoteală vânzătoarei. Femeia a primit scuze și contravaloarea produselor mucegăite. „Mama a înapoiat produsele și a primit din partea vânzătoarei scuze și contravaloarea produselor. Eu cred că scuzele nu sunt de ajuns pentru că astfel de produse pot dăuna grav sănătății. Dar, cum în România totul este pe pile și relații, nu mă aștept la mare lucru din partea autorităților. Totuși, eu am postat pozele pe facebook în ideea ca cineva să se autosesizeze și să ia măsurile necesare pentru că astfel de produse nu au ce căuta în comerț. Dar, cel mai probabil, autoritățile le dau timp celor de la alimentară să dezinfecteze și să își pună contabilitatea la punct, iar pe urmă vor merge în control”, a adăugat Daniela.






