Ştrandul din Hunedoara se închide pe 20 septembrie. Bazinul acoperit a fost redeschis ieri
După ce săptămâni la rând a fost mai mereu arhi-plin, ştrandul din Hunedoara a fost aproape pustiu în ultimele zile, din cauza răcirii vremii. Temperaturi mai ridicate se vor mai semnala săptămâna viitoare, dar sunt puţine şanse ca ştrandul să rămână deschis până pe 30 septembrie, aşa cum era plănuit iniţial.
Şeful Serviciului Public Bazin de Înot, Dan Colesniuc, spune că ştrandul va mai funcţiona câteva zile, dar data la care va fi închis depinde foarte mult de vreme. Prognozele meteo consultate de „Glasul Hunedoarei” arată că, în acest weekend, vremea va fi prea rece pentru bălăceală în aer liber, iar săptămâna viitoare, doar la amiază vor fi temperaturi de 26 – 28 de grade Celsius. Începând cu 20 septembrie vremea se răceşte considerabil. „Iniţial ne propuseserăm să ţinem ştrandul deschis până pe 30 septembrie. Vom studia şi noi prognozele meteo, după care vom decide data închiderii. Nu are rost să ţinem ştrandul deschis, fără să avem clienţi, deoarece costurile de tratare a apei şi aşa mai departe persistă, fie că sunt sau nu oameni în incintă. S-a redeschis însă bazinul (acoperit) de înot, activitatea se reia după programul ştiut de toată lumea, la aceleaşi tarife ca în anii trecuţi”, declară Colesniuc.
Cifre peste aşteptări
Şeful serviciului amintit spune că, de la 15 iulie şi până pe 5 septembrie, la ştrandul din Hunedoara s-au vândut aproximativ 27.500 de bilete de intrare, încasările ridicându-se la 410.000 de lei. Colesniuc precizează că aceste cifre se situează peste aşteptările sale iniţiale: „Să ai aproape 30.000 de oameni într-un ştrand, în doar o lună şi jumătate e ceva. Am avut foarte multe cazuri în care mai ales hunedoreni plecaţi la muncă în străinătate şi întorşi acasă pentru vacanţă au decis că nu are rost să mai meargă-n altă parte şi-au stat foarte mult la ştrand pentru că s-au declarat mulţumiţi de condiţiile de aici. Apreciez că 30 la sută dintre clienţii ştrandului au fost persoane din afara oraşului. Nu am făcut un studiu de specialitate în acest sens, dar mă ghidez după numele localităţilor înscrise pe biletele înscrise la tomobola organizată periodic în ştrand”.
Dan Colesniuc admite că pentru viitorul sezon mai sunt destule „retuşuri” de făcut în „Complexul de Agrement Corvina”: „Unele şezlonguri sunt cam slabe. Drept este că şi unele persoane nu prea ştiu cum să le rabateze. Suporţii de hârtie igienică au fost rupţi, i-am înlocuit cu alţii, mai robuşti şi mai bine ancoraţi în perete. Am mai avut şi o coductă de apă spartă, dar problema s-a remediat rapid. E vorba doar de mici probleme care s-au putut rezolva destul de uşor”.






