glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Stimulente pentru angajarea de tineri

Angajatorii din județul Hunedoara pot beneficia de un stimulent financiar, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței de vară. Cuantumul sprijinului financiar este de 250 de lei și se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii. Suma reprezintă 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare ISR – 500 lei, iar tinerii trebuie angajaţi cu contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, timp parţial. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii hunedoreni trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. De precizat este faptul că nu beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi și angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Back to top button