Ştiinţa Petroşani a pierdut la Bârlad şi se îndepărtează de play-off
Prima etapă a returului din Divizia Naţională de Seniori (DNS) la rugby a însemnat un eşec pentru Ştiinţa Petroşani în ceea ce e posibil să fi fost jocul decisiv pentru calificarea în play-off-ul competiţiei. Aceasta deoarece la Bârlad s-au întâlnit sâmbătă în meci direct ocupantele locurilor 4 şi 5, Rugby Club din localitate şi Ştiinţa. Gazdele s-au impus finalmente cu 30 – 17 şi au mărit astfel la 9 puncte distanţa în clasament dintre ele şi echipa petroşăneană.
Scorul la eseuri în partida de la Bârlad a fost de 3 – 2 (toate încercările fiind transformate) în favoarea bârlădenilor, la diferenţa de 13 puncte înregistrată contribuind şi loviturile de penalitate convertite în puncte, aici raportul fiind de trei la una pentru gazde.
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultate scontate, favoritele obţinând victorii lejere, toate cu bonus ofensiv.
Într-un joc disputat în devans, liderul Tomitanii Constanţa a zdrobit deţinătoarea titlului Bucovina Suceava cu un 36 – 9 fără comentarii, raportul eseurilor fiind 6 – 0. S-au impus previzibil, chiar dacă au evoluat în deplasare, şi ocupantele locurilor 2 şi 3. Vicecampioana ediţiei trecute CS Năvodari a dispus la Arad de ultima clasată CS Universitatea Aurel Vlaicu cu 42 – 12 (6 – 2 la eseuri), iar CSM Gloria Buzău a învins la Galaţi pe RC Municipal cu 29 – 9 (5 – 0 la eseuri).
În urma acestor rezultate ordinea în clasament a rămas neschimbată, doar ecartul dintre primele patru şi ultimele patru echipe a crescut. Continuă să conducă Tomitanii cu 35 de puncte, urmată de Gloria cu 30 de puncte, Năvodari cu 29 şi Bârlad cu 24 de puncte. Ştiinţa se află pe locul 5, cu 15 puncte, în faţa celor de din Galaţi, 11 puncte, Suceava, 8 puncte, şi Arad, 5 puncte.
Etapa viitoare Ştiinţa întâlneşte la Petroşani pe RC Municipal Galaţi, în faţa căreia a pierdut în tur, în deplasare, cu 15 – 36.
Şi o veste de ultimă oră: începând din ediţia următoare, 2018 – 2019, revine în Divizia Naţională de Seniori CSM Politehnica Iaşi, a cărei aventură în Superliga CEC Bank a luat deja sfârşit. Echipa ieşeană s-a retras din primul eşalon rugbystic al ţării înaintea începerii returului din luna aprilie, din cauza problemelor financiare, şi s-a înscris din nou în DNS.
etapa a 8-a, rezultate
Tomitanii Constanţa – Bucovina Suceava 36 – 9
CSUAV Arad – CS Năvodari 12 – 42
RC Bârlad – Ştiinţa Petroşani 30 – 17
RCM Galaţi – Gloria Buzău 9 – 29
etapa a 9-a, 24 martie
RC Bârlad – Tomitanii Constanţa
Ştiinţa Petroşani – RCM Galaţi
Gloria Buzău – CSUAV Arad
CS Năvodari – Bucovina Suceava






