glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Ştiinţa Petroşani a început sezonul la rugby cu o înfrângere

Ştiinţa Petroşani, câştigătoarea ediţiei trecute a Diviziei Naţionale de Seniori la rugby, a debutat sâmbătă în Cupa României cu o înfrângere pe teren propriu. Adversara ei, Rugby Club Stejarul Buzău, s-a impus finalmente cu 36 – 0, reuşind cinci eseuri şi luând punctul bonus ofensiv, şi conduce în clasamentul Seriei Roşii din grupa a doua valorică.

Meciul cu Buzăul a trecut, urmează cel de la Arad

Cu un lot din care au lipsit câţiva jucători de bază din sezonul trecut, plecaţi la Iaşi – noul Eldorado din rugbyul românesc, în urbea moldavă găsindu-se resurse financiare pentru participarea în SuperLiga CEC Bank, deşi Politehnica Unirea a terminat abia pe locul 4 în Divizia Naţională – Ştiinţa nu s-a regăsit deloc în acest joc şi a suferit o înfrângere drastică. Oricum, partidele din Cupa României în acest format extins, pe grupe valorice şi cu jocuri tur – retur, folosesc mai mult pentru a umple o pauză neobişnuit de lungă până la reluarea campionatului. Datorită faptului că Federaţia Română de Rugby a decis trecerea la sistemul competiţional toamnă – primăvară, noua ediţie de campionat va începe abia în luna septembrie. Până atunci, Ştiinţa Petroşani va căuta să mai adauge pe lângă meciurile din Cupă şi câteva turnee de rugby în 7, pentru a-şi ţine jucătorii în priză până la începerea principalei competiţii pentru petroşăneni, Divizia Naţională, după cum ne-a declarat Emil Drumea, managerul Ştiinţei.

Sâmbăta viitoare Ştiinţa Petroşani joacă pe stadionul Sânicolau cu CSUAV Arad, echipă care nu a adunat nici un punct din primele două meciuri jucate în Cupa României în acest an. În celălalt meci al grupei, RC Stejarul Buzău întâlneşte acasă pe CS Mănăştur Cluj, într-un derby al echipelor încă neînvinse.

Iată rezultatele înregistrate până acum în Grupa II, Seria Roşie, din Cupa României:

Stejarul Buzău – CSUAV Arad 20 – 5

Ştiinţa Petroşani – Stejarul Buzău 0 – 36

CS Mănăştur Cluj – CSUAV Arad 31 – 12

Meciul Ştiinţa Petroşani – CS Mănăştur Cluj a fost amânat la o dată încă nestabilită.

Back to top button