Știința, în cădere liberă
În etapa a XIII-a din Divizia Națională de Seniori, RC Bârlad a câștigat în deplasare pe terenul celor de la Știința Petroșani. Primul sfert de oră a aparținut gazdelor, care au marcat un eseu prin M. Popescu și o transformare, respectiv două penalități, avându-l ca autor pe Tandea. Cum bârlădenii au răspuns și ei cu încercarea lui Postolache și o penalitate din piciorul lui Ibănescu, în minutul 15 scorul era de 13-8. La pauză s-a intrat apoi cu 15-13. Imediat după reluare Neagu a semnat dubla personală, iar Ibănescu nu a ratat nici de această dată transformarea, astfel că în minutul 48 s-a stabilit practic rezultatul final, 22-13 pentru RC Bârlad. Știința ocupă locul 8 în ierarhie cu doar trei succese și opt eșecuri în acest sezon. Petroșenenii evoluează runda viitoare la Iași, ocupanta locului doi, în urma celor de la CSM București.






