glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Steagul Verde și titlul de Eco-Școală pentru Colegiul „Regina Maria”

Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva a fost distins cu Steagul Verde și titlul de Eco-Școală. Distincțiile au fost acordate unității de învățământ, sâmbătă, 29 septembrie, în cadrul ediției a XX-a a Seminarului Naţional „Parteneriat în educaţia pentru mediul înconjurător”, organizat la Bucureşti de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie.

Titlul de Eco-școală și Steagul Verde se acordă, pe bază de evaluare, unităţilor şcolare, care au desfășurat cel puțin doi ani proiecte Eco-Şcoală sau activități din cadrul programelor: „Tineri reporteri pentru mediul înconjurător”, „Campania Litter Less”, „Să învăţăm despre pădure”, „Eco-Fotografia Anului”, proiectul „Mănâncă responsabil” etc. Toate aceste activități se desfășoară sub egida Centrului Carpato Danubian de Geoecologie care este membru al organizației internaționale Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE). Scopul FEE este de a promova dezvoltarea durabilă prin educaţie pentru mediu, obiectivele programelor fiind: educaţia ecologică, protejarea mediului, reducerea gradului de poluare, conştientizarea problemelor de mediu în rândul tinerilor, profesorilor, turiştilor şi oamenilor de afaceri. După derularea în anul școlar 2016-2017 a proiectului „ECO ȘCOALA = ECO LIFE”, în anul școlar 2017-2018, în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” s-a desfășurat proiectul „Un mediu ambiant cu mai puține deșeuri”. Potrivit reprezentanților colegiului devean, toate activitățile s-au desfășurat având Eco-codul: „Un om curat într-un mediu curat”. „Activitățile din cadrul programului ECO-ȘCOALA vor continua pentru menținerea statutului de ECO-Școală și dreptul de arborare a Steagului Verde. Prezentarea diplomei de Eco-Școală și arborarea Steagului Verde are loc miercuri, de la ora 09:50, într-un cadru festiv la Colegiul <Regina Maria>”, a precizat unul dintre coordonatorii de proiect, prof. dr. Dumitru Rus.

Back to top button