Stand de carte cu vânzare- Editura Nemira
Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează în perioada 11 februarie – 11 martie 2012, la Secţia de Artă şi Carte Franceză, un stand de carte cu vânzare al Editurii Nemira din Bucureşti.
Editura Nemira este una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate edituri din ţară. A fost înfiinţată în anul 1991 şi vreme de 20 de ani a adus pe piaţa românească titluri care, de cele mai multe ori, au suscitat interesul cititorilor de toate vârstele şi din toate categoriile profesionale. Primele titluri, primite cu mare interes de către un important segment de cititori, au fost din domeniul literaturii science-fiction, operele unor scriitori celebri precum Stephen King, Frank Herbert, Philip K. Dick, Isaac Asimov etc.
Pe lângă acest gen de literatură, Editura Nemira aduce pe piaţă şi lucrări din domeniul filozofiei, al politologiei, cărţi cu tematică istorică, religioasă, dicţionare, literatură universală şi autohtonă, în cadrul unor colecţii binecunoscute şi căutate de cititorii avizaţi: Babel, Totem, Nautilus, Suspans, Bonton, Biblioteca de Politică, Biblioteca de Istorie, Biblioteca de Psihologie etc.
Recent, Editura Nemira a lansat două noi colecţii: Nemira Junior ‹‹editură dedicată literaturii pentru adolescenţi›› şi Nemi ‹‹editură specializată în publicarea cărţilor pentru copii››. La standul organizat la Secţia de Artă şi Carte Franceză, cărţile pot fi procurate cu importante reduceri de preţ.






