Stanciu a compromis debutul Naţionalei în preliminariile CM

Aşa cum am spus încă de la convocarea lotului pentru meciul cu Muntenegru, noul selecţioner Daum nu avea cum să vină peste noapte cu schimbări radicale în jocul echipei naţionale. Asta ţinând cont că timpul dintre numirea lui în post şi data primului meci – pe deasupra acela fiind oficial, nici măcar amical – a fost extrem de scurt, iar o echipă nouă nu se alcătuieşte bătând din palme.

Ceea ce a încercat într-adevăr Daum să facă – şi puţini au remarcat asta, preocupaţi exclusiv să critice la greu alegerea primului 11 („fără nici un jucător de la Steaua”, ce crimă, domnule!) şi/ sau repartizarea pe posturi (aici putem discuta) – a fost alcătuirea unei echipe din jucători muncitori, disciplinaţi tactic, angrenaţi într-un joc colectiv, nu individual, pe modelul, dacă vreţi, al Italiei de la Euro 2016, fără „vedete” care să ia prim-planul.

Stanciu, „oaia neagră” a partidei cu Muntenegru

Bicfalvi, Hoban, Săpunaru, chiar şi atacanţii Stancu şi Andone se potrivesc profilului menţionat mai sus: sunt jucători care aleargă, fac presing, nu se feresc să pună piciorul la minge şi chiar să bage capul în gheata adversarului ca să oprească un potenţial atac advers. De aceea au şi fost preferaţi ca titulari în faţa „floricelelor” sterile ale unui Chipciu, a „statului la pomană” a lui Popa sau a aşteptării deseori inutile a unei sclipiri din partea lui Maxim.

Singurul care nu s-a integrat în acest tablou al noii Naţionale a României a fost, paradoxal sau nu, exact omul de la care majoritatea suflării microbiste din România aştepta să aducă plusul de calitate: Nicuşor Stanciu. Însă acesta, cum se spune, prea a încercat să le facă singur pe toate: să paseze în adâncime ca Dobrin, să vină să îşi ia mingile din spate ca Balaci şi, dacă se putea, să şi finalizeze ca Mutu. Nu i-a ieşit mai nimic din toate acestea, nici măcar estetic, ca să nu mai vorbim de reuşite. O singură pasă decentă pentru Andone şi o alta care a ajuns cu foarte mult noroc – mai întâi a trecut pe la un fundaş advers, care a „bâlbâit-o” la greu – la Popa, în faza golului nostru. Dacă mai adăugăm că imensa ocazie a Muntenegrului din prima repriză, salvată magistral de Pantilimon, a fost urmarea unei mingi pierdute de Stanciu în atacul nostru, cu o pasă direct la adversar, plus penaltyul ratat după o execuţie lamentabilă în ultimul minut de joc, avem imaginea unui jucător talentat, dar care mai are enorm de muncit până să ajungă un „decar” de clasă.

Alegerile tactice ale lui Daum, criticate

„Săpunaru nu e închizător” şi „Bicfalvi nu e mijlocaş dreapta” au fost cele două reproşuri adresate selecţionerului. De acord, dar dacă ne amintim prestaţiile de la Euro ale lui Prepeliţă (care chipurile ESTE mijlocaş la închidere!) sau Popa, parcă cei aleşi duminică de Daum au evoluat mult peste aceştia. Şi să nu uităm nici că acest eşafodaj de acuze s-ar prăbuşi ca un castel din cărţi de joc fără penibila ratare a penaltyului de către Stanciu; la 2 – 1 selecţionerul ar fi fost ridicat în slăvi tocmai pentru „inspiraţia deosebită” în alegerea primului 11. C-aşa-i în fotbal…

Urmează pentru noi în preliminarii partidele din deplasare cu Armenia şi Kazahstan, din 8 şi 11 octombrie.