glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Spre Divizia C! CNS Cetate câştigă categoric şi e ca şi promovată (Galerie Foto)

Echipa lui Marius Sîrbu a trecut clar, cu 8-2 (3-1), de Gilortul Târgu Cărbuneşti, în prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a. Pe un stadion „Cetate” mai plin ca niciodată în ultimii ani (aproximativ 3.000 de spectatori), devenii și-au demonstrat valoarea și pregătirea fizică superioară vizitatorilor din Gorj, scorul final fiind chiar blând față de cele întâmplate în teren, cel puțin în partea secundă.

Adrian Pribac a fost vioara întâi, după ce a marcat jumătate din golurile echipei sale şi a mai ratat încă o mână de ocazii clare.

Diferenţă netă

Startul de meci a venit însă ca un duș rece pentru alb-albaştri, care s-au văzut conduși din minutul 6, atunci când Frăţilescu l-a surprins pe Iancău cu un trasor dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri. Treptat însă, CNS Cetate a pus stăpânire pe joc şi, după două ocazii uriaşe irosite în aceeaşi fază, a reuşit egalarea prin golgheterul din campionat, Adrian Pribac, care a înscris, cu calm, din careu, după o minge venită de la Chelariu (18). Au urmat apoi încă trei oportunităţi rarisime irosite, pe rând, de Pribac, Suciu şi Lintaru, pentru ca la scurt timp, primul să pătrundă în zona centrală şi să îi aşeze mingea lui Ungureanu, care a făcut 2-1 (29). Zece minute mai târziu, acelaşi Pribac a majorat diferenţa, din două încercări şi a stabilit scorul pauzei, lăsând impresia că la reluare echipa sa se poate dezlănţui. Şi  aşa a şi fost! Suciu a înscris aproape imediat, cu un şut-centrare din flancul stâng (51) şi a repetat isprava, cinci minute mai târziu, mai uşor, din careu, după o centrare tăiată a lui Lintaru. „Set-ul” s-a definitivat în minutul 64, când Pribac a reuşit hattrick-ul, iar spectacolul a continuat până în prelungiri, timp în care nou-intratul Boloş a marcat şi el (72), la fel ca şi Priescu (73) şi, din nou, neobositul „şeptar” al Devei, care a pus cireaşa pe un tort de toată frumuseţea, cu o execuţie superbă din marginea careului (91). 8-2 şi Deva e cu un picior în Liga a III-a, deplasarea din Gorj de sâmbătă urmând să conteze doar pentru statistică şi conformitate.

CNS CETATE DEVA  8 (3)
Iancău – Vîrtan, Șumuțiu (cpt.) (75 Kelemen), Dosan, Doboș – Lintaru, Vajda, Chelariu, Ungureanu (68 Boloș) – Pribac (92 Pârva), Suciu (88 Cărăvan).
Antrenor: Marius Sîrbu

GILORTUL TG. CĂRBUNEȘTI 2 (1)
Constantinescu – Brandibur (42 Predei), Gioagă, Lucean (57 Tarhat), Fugaru – Negrea, Barbu, Frățilescu, Buga (46 Almăjanu) – Găman (cpt.) – Priescu.
Antrenor: Marius Ionel

Au marcat: Pribac (18, 39, 64, 91), Ungureanu (29), Suciu (51, 56), Boloș (72) / Frățilescu (6), Priescu (73)

Arbitru: Sergiu Popa. Asistenți: Adrian Mărginean și Florin Potora (toți din Aiud)
Stadion: „Cetate”. Spectatori: 3.000

Back to top button