glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Sporuri mai mari pentru gărzile medicale

Reprezentanți din cadrul Ministerului Sănătății precizează că medicii vor fi  remuneraţi pentru gărzi cu sută la sută mai mult de sărbători, respectiv cu 75 la sută mai mult în timpul programului normal.

Oficiali din cadrul Ministerului susțin că personalul medical cu pregătire superioară este plătit pentru gărzi cu tariful orar aferent salariului de bază, la care, în zilele zilele libere şi sărbători, se acordă un spor de sută la sută, iar în timpul programului obişnuit un spor ce poate ajunge la 75 la sută. Pentru asigurarea gărzilor, pot fi chemaţi şi medici din afara spitalului, care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului Sănătăţii. De asemenea, se poate face şi chemarea medicilor care sunt în gardă la domiciliu, pentru care primesc un spor de până la 40 la sută. Mai mult, din veniturile obţinute de spitalul public, prin serviciile private, managerul poate acorda personalului medico-sanitar recompense care se cumulează cu veniturile salariale, devenind venit brut lunar, evidenţiat contabil şi supus impozitării. Prestarea serviciilor medicale la cererea pacienţilor, în regim privat, este facturată şi include următoarele cheltuieli: remuneraţia personalului medical implicat direct în prestarea serviciului solicitat, amortizarea aparaturii şi echipamentelor, cazarea, consultaţii, investigaţii şi analize medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hrană, utilităţile, eliminarea şi neutralizarea deşeurilor, documentarea fizică şi informatică, întocmirea şi arhivarea documentelor.
 

Back to top button