glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Spectacol de muzică populară, „In memoriam Colectiv”, la Deva

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva va găzdui săptămâna aceasta un spectacol de muzică populară în memoria tinerilor care au pierdut lupta supravieţuirii la clubul ,,COLECTIV” din Bucureşti, dar şi a românilor şi tinerilor morţi în accidente de circulaţie. Intitulat „La Fântâna Dorului”, spectacolul va fi susţinut de Ansamblul „Românaşul” al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva şi va avea loc miercuri, 18 noiembrie, de la ora 18:00. Orchestra dirijată de prof. Ioan Ovidiu Demea are peste 30 de instrumentişti, cum nu există în formaţiile profesioniste din judeţ. Pe scenă vor fi prezenţi 44 solişti vocali. Formaţia de dansuri populare a cărei coregrafie este asigurată de prof. dr. Adela Ioana Mateş va demonstra eleganţă şi spontaneitatea de exprimare a jocului popular românesc. Întregul spectacol este live. „Spectacolul pe care îl prezintă elevii liceului nostru şi viitorii solişti profesionişti ai muzicii populare româneşti din Ardelal şi Banat reprezintă evoluţia în timp a elevilor noştri sub îndrumarea profesorilor de instrument şi canto popular. Intrarea este liberă şi invităm întregul personal care lucrează în învăţământ şi pe toţi cei care doresc să vadă un spectacol de o bună calitate artistică”, susţin organizatorii.