Șoferii vor rămâne fără permis dacă nu-și plătesc amenzile
Şoferii care au amenzi neplătite vor rămâne fără permis de conducere dacă nu şi le achită. Noul proiect de lege face parte din Noul Cod Fiscal și prevede un termen-limită până la care şoferii care au primit sancţiuni pentru că au încălcat regulile de circulaţie trebuie să le plătească. Şoferii vor fi introduşi într-un sistem informatic care va ţine evidenţa amenzilor şi a termenelor scadente. Oficialii de la Rutieră au susţinut de-a lungul timpului că în ţara noastră nu există o strategie concretă de colectare a amenzilor aplicate conducătorilor auto. Potrivit statisticilor, doar 26% din şoferii români îşi plătesc amenzile rutiere. Potrivit actualului Cod Rutier, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Concret, şoferul care a primit amenda are la dispoziție 30 de zile pentru a o plăti. În momentul în care amenda este primită, contravenientul intră într-o bază de date care ține evidența amenzilor, dar și a datelor scadente pentru acestea. Cei care nu și-au plătit amenda, indiferent de sumă, vor rămâne fără permis până în momentul în care vor achita contravenţia.






