glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Şoferii recalcitranţi pot ajunge în spatele gratiilor. În alte situaţii, aceştia scapă de închisoare cu amendă penală

Noul Cod Penal şi cel de Procedură Penală, intrate în vigoare de la 1 februarie, vin cu veşti bune pentru şoferii indisciplinaţi în trafic. În unele cazuri, aceştia vor scăpa de închisoare şi vor fi sancţionaţi doar cu amendă penală. În altele, conducătorii auto riscă să stea până la cinci ani în spatele gratiilor.

Conducătorii auto care sunt agresivi cu poliţiştii sau încearcă să-i manipuleze riscă să fie amendaţi sau chiar să ajungă după gratii. În această categorie intră şoferii care refuză să le prezinte poliţiştilor documentele solicitate sau cei care agresează organele legii, ei putând fi acuzaţi de obstrucţionarea justiţiei şi riscă să ajungă după gratii un an de zile.

Numai opinia medicilor contează

Una dintre noile prevederi ale Codului Penal se referă la recoltarea de probe biologice în cazul şoferilor prinşi băuţi la volan. Doar opinia avizată a medicilor contează în faţa instanţei. Aparatul etilotest poate fi folosit doar pentru şoferii a căror alcoolemie este sub 0,80g/l, aceştia, de altfel, putând scăpa doar cu amendă.

În ceea ce priveşte cercetarea penală a unui şofer care s-a urcat băut la volan, noul act normativ nu mai cuprinde şi prevederea care îi dădea şoferului posibilitatea să ceară recalcularea alcoolemiei. Dacă în vechea lege, valoarea indicată de aparatul etilotest era mai mare de 0,4 g/l, şoferul ara condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. După aflarea rezultatelor, conducătorul auto avea dreptul să ceară o recalculare.

O altă prevedere controversată a Noului Cod este cea referitoare la vătămarea corporală. Mai exact, un şofer care produce un accident cu victime poate fi acuzat de vătămare corporală doar dacă persoana rănită necesită minimum 90 de zile de spitalizare, şi nu 10 câte erau prevăzute în vechea lege. În noul Cod Penal este prevăzută şi înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu amendă penală în cazul vătămarii corporale în urma accidentului.

Amendă pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat

Alternativa amenzii a fost introdusă şi în cazul şoferilor prinşi conducând pe drumurile publice autovehicule neînmatriculate sau cu numere false de înmatriculare. În aceste cazuri, pedepsele sunt de închisoare de la 1 la 3 ani şi, respectiv, de la 1 la 5 ani sau amendă.

Prevederi extrase din Noul Cod Penal:

– amendă pentru alcoolemie de 0,8 grame la mie

– alcoolemia calculată la prelevarea probelor biologice

– amendă pentru conducerea unei maşini neînmatriculate

– închisoare 3 luni – 1 an sau amendă pentru cei care împiedică cercetările

– închisoare 3 luni – 1 an sau amendă pentru cei care refuză să comunice acte şi date

– închisoare 1-5 ani pentru influenţarea declaraţiilor

Back to top button