glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Situl Sarmizegetusa Regia va fi conservat și restaurat în următorii ani

Institutul Național al Patrimoniului (INP) va prezenta astăzi rezultatul studiilor și investigațiilor care vor sta la baza documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) realizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia. Prezentarea va avea loc de la ora 14 la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Sala Șemineului, și va fi susținută de către reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului.

Protocol de colaborare între CJ și INP

Consiliul Județean Hunedoara și Institutul Național al Patrimoniului au încheiat un protocol de colaborare și derulează un contract de prestări servicii privind elaborarea de „Studii și investigații“ (etapa I și II) și DALI (etapa III) pentru monumentul istoric situl arheologic Sarmizegetusa, punct Dealul Grădiștii, monument istoric de importanță națională și universală, înscris în lista monumentelor istorice și în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”. Studiile și documentațiile realizate de specialiștii INP vor sta la baza viitoarelor lucrări de conservare, restaurare și punere în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia pe care intenționează să le deruleze Consiliul Județean Hunedoara în următorii ani.
Vineri, în ședința de Consiliu Județean a fost aprobată modificarea acordului de parteneriat (Anexa 1) între U.A.T. Municipiul Orăștie, prin Consiliul Local al Municipiului Orăștie, și U.A.T. Județul Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara, în vederea promovării și implementării în comun a proiectului ,,Realizarea Muzeului Civilizației Dacice, cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces în municipiul Orăștie”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 127/2018, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.