Situaţie teoretică de malpraxis în spitale
Ghidurile americane şi europene în materie de folosire a dezinfectanţilor recomandă, pentru piele, chlorhexidrina. Unul dintre cei mai cunoscuţi doctori din România arată că, în spitalele publice de la noi nu se găseşte mai deloc vreun dezinfectant pe bază de chlorhexidină, ceea ce pune unităţile respective într-o situaţie teoretică de malpraxis. La noi în judeţ, managerii spitalelor din Deva şi Hunedoara recunosc că unităţile lor nu deţin asemenea dezinfectanţi folosiţi, de exemplu, pe mâna pacientului atunci când acesta este perfuzat.
„După ce Ministerul Sănătăţii a cerut ca spitalele să retragă din uz dezinfectanţii Hexi Pharma, cu siguranţă că spitalele şi-au luat măsurile, s-au aprovizionat din altă parte. Un aspect neplăcut cu care ne confruntăm, însă, este absenţa chlorhexidinei, o substanţă dezinfectantă de piele care din anii 2010 – 2011 este recomandată ca singura substanţă cu care trebuie dezinfectată pielea în cazul în care se montează perfuzii, fie pe cale venoasă periferică, fie pe cale venoasă centrală. Este singura substanţă recomandată de ghidul CDC american şi preluată în toate recomandările europene. În clipa de faţă nu există această substanţă în România, se folosesc substanţe care nu fac parte din recomandările ferme ale ghidurilor internaţionale”, a explicat managerul Spitalului „C. C. Iliescu”, prof. dr. Şerban Bubenek, pentru Mediafax. „Teoretic, se poate spune că suntem într-o situaţie de malpraxis, pentru că nu urmăm o indicaţie de ghid 1A care recomandă ferm utilizarea numai a acestei substanţe care are o remanenţă de până la două-patru ore pe piele după ce pacientul este dezinfectat. Noi luăm toate măsurile de siguranţă pentru ca toate manevrele să fie executate în mod steril, dar putem spune că în clipa de faţă nu putem să ne aliniem cerinţelor ghidurilor internaţionale în ceea ce priveşte asepsia şi antisepsia”, a mai spus prof. dr. Bubenek. Conform ultimelor norme în domeniu, dezinfecţia corectă a suprafeţei pe care urmează să fie montat un cateter (dispozitiv folosit mai ales la administrarea de perfuzii) trebuie făcută cu o soluţie antiseptică cu alcool şi cu o concentraţie de chlorhexidrină mai mare de 0,5 la sută. De asemenea, curăţarea unei răni ar trebui să fie făcută, conform ghidurilor occidentale, cu substanţe care să aibă 2 la sută chlorhexidină.
Deva cumpără, Hunedoara mai aşteaptă
În lipsa chlorhexidinei, medicii din România şi, implicit, din judeţul Hunedoara se descurcă cu ce au la dispoziţie, în principal cu soluţii care au concentraţii mari de alcool. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Hunedoara – Deva, Călin Laza, spune că, în urma scandalului HexiPharma şi a apariţiei noilor liste cu dezinfectanţi agreaţi de Ministerul Sănătăţii, a demarat o licitaţie, iar produsele pe bază de clorhexidină vor ajunge aici săptămâna viitoare. „Până acum, am mers cu ce-am avut, s-a folosit săpun Betadină Scrab (pentru perfuzări – n.red.). Acum văd că e o nouă abordare la nivel central şi ne conformăm. Problema este însă că toţi vrem să mergem cu Mercedes sau cu Porsche, dar, oare, ne permitem?”, declară Laza. Spitalul din Deva tratează anual 25.000 de pacienţi pe spitalizări de lungă durată, 35.000 pe spitalizări de o zi şi primeşte, în secţia sa de Urgenţe, încă 57.000 de cazuri. Acestora li se adaugă peste 100.000 de pacienţi consultaţi în Policlinică.
Directorul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, Nicuşor Ştefan, admite, la rându-i, lipsa dezinfectanţilor care conţin clorhexidină: „Am folosit şi folosim şi în momentul de faţă dezinfectanţi cu conţinut mare de alcool. Nu avem dezinfectanţi cu clorhexidină. Listele astea cu dezinfectanţi s-au tot schimbat în ultimele luni. Aşteptăm să se stabilizeze situaţia, pentru că, după aceea, riscăm să achiziţionăm cu bună credinţă dezinfectanţi care, apoi, sunt declaraţi neconformi. Cred că, la acest capitol, ar trebui făcute licitaţii naţionale, sau să fie întocmite caiete de sarcini standardizate, pentru că sunt şi spitale care nu au medic specialist epidemiolog (din fericire nu e şi cazul nostru) şi cărora le va fi greu să rezolve problema asta”.







2 Comments