Sit Natura 2000, în pericol? Mai mulţi petrileni contestă microhidrocentrala construită pe râul Taia
„Străjerii mediului” s-au sesizat din nou cu privire la potenţialul pericol pe care îl reprezintă, de această dată, construcţia unei microhidrocentrale pe râul Taia, zonă care se află la limita unui areal protejat. Biologii trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că ecosistemul va fi distrus în totalitate deoarece microhidrocentrala va „înghiţi” mare parte din capacitatea hidro a râului, iar debitul de servitute va fi infim.
Microhidrocentrala de pe râul Taia, investiţie a SC Hidro Clear SRL, este contestată vehement de un grup de cetăţeni ai localităţii Petrila. Contestatarii proiectului se tem de faptul că habitatele piscicole naturale din zonă vor fi distruse din cauza acestui proiect, la fel cum s-a întâmplat pe cursul altor râuri din munţii Carpaţi.
Cetăţeni alarmaţi
Societatea SC Hidro Clear SRL a început demararea investiţiei de pe râul Taia în urmă cu patru ani. Investiţia a primit avizul de mediu în 2009, iar lucrările de construcţie sunt în plină desfăşurare. Recent, investitorul a solicitat două revizuiri ale actului de reglementare deoarece se doreşte extinderea proiectului, fapt care a alarmat spiritele în Valea Jiului. Cotidianul Glasul Hunedoarei a fost sesizat de un grup de cetăţeni cu privire la pericolul distrugerii sitului Natura 2000, în aria căruia se desfăşoară lucrările de construcţie a microhidrocentralei. „Beneficiarul proiectului a modificat albia minoră a râului Taia, în situl Natura 2000, deşi nu au voie să afecteze nici măcar zona inundabilă. Conducta care vine din amonte va distruge în sit porţiuni ale unor habitate pentru care zona a fost încadrată ca areal protejat. Debitul prevăzut în proiect este foarte mare, de unde rezultă că debitul de servitute rămas pe râu va fi atât de mic încât ecosistemul va fi distrus”, se arată în sesizarea cetăţenilor.
Arie protejată sau nu?
În momentul obţinerii avizului de mediu, amplasamentul stipulat în proiect se situa în afara oricărui areal protejat. „Gurile rele” şi contestatarii investiţiei susţin contrariul, şi anume faptul că investitorul nu a respectat amplasamentul şi „şi-a băgat utilajele” în Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina. Ironia face ca legislaţia în vigoare să nu permită Agenţiei pentru Protecţia Mediului să verifice acest lucru pe parcursul executării lucrărilor. Cum Hidro Clear SRL a solicitat revizuirea proiectului în vederea extinderii, contestaţiile au început să „curgă”. „Colegii mei nu au teodolit în priviri să verifice coordonatele şi dacă partea executată se suprapune peste aria protejată. Vom solicita colegilor de la Garda de Mediu să verifice în teren situaţia, iar dacă acest lucru se confirmă vom proceda la suspendarea actului iniţial (n.red. aviz de mediu)”, spune Directorul APM Hunedoara, Georgeta Barabaş. Conform solicitării de revizuire, microhidrocentrala construită la limita sitului Natura 2000 urmează să fie extinsă, însă nu în zona protejată. Microhidrocentrala de pe râul Taia este construită de un investitor italian, în asociere cu administraţia locală din Petrila care va beneficia, conform contractului, de iluminat public gratuit şi alimentarea cu energie electrică a instituţiilor publice.






