Simpozion internaţional, la muzeul devean
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) organizează în perioada 27 – 28 martie a doua ediţie a simpozionului internaţional „Reprezentări, semne şi simboluri”. Simpoziounul va avea ca temă „Religia şi magia”, iar festivitatea de deschidere va avea loc joi, 27 martie, cu începere de la ora 09:30, în Palatul Magna Curia. La această manifestare ştiinţifică, ale cărei lucrări vor fi prezentate în limba engleză, participă specialişti în domeniu de la principalele muzee şi instituţii de învăţământ superior din ţară, dar şi din Austria, Germania, Republica Moldova şi Ungaria. Potrivit organizatorilor, cu această ocazie va fi lansat volumul „Archaeological Small Finds, Proceedings of the Symposium: Costume as an Identity Expression”, editat de MCDR. Volumul va fi prezentat de Cristian Schuster, cercetător principal I în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.






