glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Simpozion internațional desfășurat cu participarea specialiștilor Muzeul Civilizației Dacice și Romane

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara,  este partener, în perioada martie 2018 – mai 2021, alături de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM), Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în ˝Proiectul Complex multidisciplinar pentru monitorizarea, conservarea, protecția și promovarea patrimoniului cultural românesc˝.

Acest proiect este realizat în PNCDI III – Programul 1, Subprogramul 1.2, Performanță instituțională – Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte complexe realizate în consorții CDI (PCCDI) care a fost încheiat între Unitatea Executivă pentru finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFIDISCI) și Agenția Spațială Rosa.

Acest proiect complex, cu acronimul RO-CHER, propune o metodologie pluridisciplinară inovativă care integrează expertiza de înalt nivel științific pentru salvgardarea patrimoniului cultural și are ca scop realizarea de sinergii ale activităților științifice în cadrul a 4 proiecte componente. Proiectul 1 care are ca scop monitorizarea obiectivelor din patrimoniul cultural cu ajutorul tehnologiilor spațiale, Proiectul 2 care se referă la dezvoltarea de materiale și tehnici inovative bazate pe nanomateriale soft pentru salvgardarea patrimoniului cultural, Proiectul 4 care își propune promovarea patrimoniului cultural folosind tehnologii de vârf de reconstrucție digitală.

În scopul diseminării rezultatelor obținute datorită activității de cercetare desfășurate, trei dintre specialiștii Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva,  implicați în acest proiect, Popițiu Ioana – șef serviciu, Secția de Restaurare, Investigații, Conservare, ing. chimist Beceanu Mihaela – expert restaurator metal și Dan Dorina Liliana – analist, au participat în perioada 28-30 octombrie 2020 la un eveniment științific deosebit de prestigios.

Este vorba despre cea de-a XVI-a ediție a Simpozionului internațional Prioritățile chimiei pentru o dezvoltare durabilă – PRIOCHEM organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM, eveniment desfășurat on-line din cauza măsurilor de prevenire impuse de pandemia de coronavirus.

Între cele 85 de lucrări științifice prezentate în cadrul simpozionului, la  Secțiunea a III-a, ˝Chemical engineering enviromental and cultural heritage protection˝, specialiștii muzeului devean au prezentat lucrările ˝The Restoration and Conservation of a Bronze Artefact și Fragment of a Wagon Wheel Hub. Restoration and Conservation˝.

Trebuie precizat că printre membrii comitetului științific ai simpozionului se numără, alături de specialiști de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM) și Universitatea Politehnică ambele din București, cercetători prestigioși de la Universitatea din Strasbourg (Franța), Universitatea de Sud din Toulon Var (Franța), Universitatea Bourgogne-Franche-Comte (Franța), Universitatea Coimbra (Portugalia), Universitatea Tehnică Laaperanta (Finlanda), Universitatea de Medicină din Lublin (Polonia), Universitatea din Western Cape (Africa de Sud), Institutul de Chimie Organică al Academiei Bulgare de Științe (Bulgaria).

Back to top button