Şi, totuşi, Garda de Mediu a participat la campania „Let’s do it Romania”
După ce Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Hunedoara a fost menţionată printre instituţiile locale ale Ministerului Mediului criticate că nu s-au implicat deloc în campania „Let’s do it Romania”, instituţia amintită reacţionează. Reacţia vine însă la o săptămână după articolul publicat de Glasul Hunedoarei: „Vinerea avem şedinţa în care discutăm asemenea probleme şi de aceea am transmis un punct de vedere atât de târziu. Noi am fost prezenţi, patru angajaţi ai Comisariatului, plus doi copii de-ai noştri şi încă două grupuri a câte 15 – 20 de elevi fiecare, la igienizarea unei porţiuni de pe Dealul Cetăţii. Nu s-a dorit a se face publicitate acestui fapt pentru că voluntariatul şi asta înseamnă: să încerci să faci ceva fără să te promovezi neapărat. E adevărat că partea de organizare care nu ne-a aparţinut nouă a fost un pic deficitară faţă de alţi ani, la nivelul oraşului Deva, însă noi, totuşi, am luat parte şi la ediţia din acest an a campaniei «Let’s do it Romania»”, declară Flaviu Florin Bran, noul comisar-şef al Gărzii de Mediu Hunedoara. Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe Bogdan Sever, care s-a pensionat relativ recent.
One Comment