Seminar cu trainerul Brian Tracy, transmis live la cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria”
Brian Tracy, unul dintre cei mai experimentați consultanți de business și traineri din lume, va fi prezent, marți, la Cluj, la un seminar de afaceri, care va fi transmis live la cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria”. Evenimentul One-Day MBA va începe dimineață, la ora 9.
Brian Tracy, autorul „Psihologiei succesului” şi omul care i-a învăţat secretele reuşitei pe unii dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din întreaga lume, va fi prezent, în mod virtual, la Deva, la cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria”, acolo unde îi va învăța pe oamenii de afaceri hunedoreni cum să reușească în business-urile lor.
De peste 50 de ani, Brian studiază succesul personal și profesional. El a predat principii testate în companii de renume mondial: IBM, Ford, Suzuki, HP, Coca Cola, American Express, Ernst & Young și altele. Pe pagina de Internet a evenimentului, Lorand Soares Szasz, unul dintre cei mai cunoscuţi „antrenori de business” din România şi unul dintre cei mai apreciaţi traineri, speakeri şi antreprenori români, spune despre conferința ce va avea loc la Cluj și va fi transmisă live, la Deva, că: „Nu există să nu merite această conferință. Obișnuiesc să spun că un om inteligent poate să ia mai multe informații dintr-un curs prost, decât un om mai puțin inteligent dintr-un curs foarte bun. Acum, întrebarea e, ce se întâmplă când un om inteligent, ca și tine, vine la un curs foarte bun, cum e cel cu Brian Tracy. Este imposibil să nu merite această conferință, este imposibil să nu spui la sfârșit, da, conferința aceasta a meritat!”, a spus Lorand Soares Szasz.






