Şi jandarmii ştiu fotbal!
Prezenţi la toate evenimentele sportive din judeţ, acolo unde asigură protecţia tuturor celor implicaţi, jandarmii hunedoreni au arătat, la finele săptămânii trecute, că ştiu să joace, cu adevărat fotbal! Şi asta cu prilejul ediţiei cu numărul cinci a Cupei Jandarmeriei, întrecere ce adună, an de an, pe parchetul Sălii Sporturilor din Deva, echipe ale detaşamentelor din judeţ.
Anul acesta, campioni au devenit cei de la Detaşamentul 1 Mobil din municipiul reşedinţă de judeţ (foto), care au trecut în ultimul act, cu 9-2, de colegii lor de la Reşedinţa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Bronzul a revenit celor de la Secţia de Jandarmi Hunedoara, după victoria, 4-1, înregistrată în faţa colegilor de la Detaşamentul 3 Lupeni.
MOBILizare la maximum
Au lăsat uniforma deoparte şi au îmbrăcat echipamentul de joc. Învingătorii, tot în alb-albastru. Ceva mai numeroşi decât ceilalţi, dar, ce-i drept, şi mai în formă, cei de la Detaşamentul 1 Mobil au făcut ravagii până, dar şi în finală. În ultimul act, s-au urnit mai greu, fiind conduşi încă din minutul 5, dar şi-au revenit rapid. Mobilizare, de îndată! Nicula, Ţârvuloiu – de cinci ori (!), Lupu, Corpade şi… Gigi Ştefan. Fostul vârf al Mureşului Deva, reprofilat ca goalkeeper a ieşit din poartă pe final şi a lovit, cum altfel, dacă nu cu călcâiul. Şi trofeul a rămas la Deva! Înmânat chiar de inspectorul şef al IJJ Hunedoara, general de brigadă Viorel Sălan. La fel ca şi titlu de golgheter, primit de la Romică Gabor de către Daniel Ţârvuloiu, pentru cele 12 „boabe” înscrise de-a lungul competiţiei. Componenţii echipelor semifinaliste au fost premiaţi cu mingi, medalii şi diplome.
4 formaţii au participat la întrecerea organizată în preajma Zilei Jandarmeriei Române






