glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Şi-au zburat şi fluturaşii peste fileu! (GALERIE FOTO)

Cupa Primăverii la badminton a umplut, la finele săptămânii trecute, Sala Sporturilor din judeţ. Întrecerea organizată de gruparea din municipiul reşedinţă de judeţ a strâns la start aproape 100 de amatori şi veterani într-ale badminton-ului, din judeţ şi nu numai. Aceştia s-au duelat la fileu, timp de trei zile, la individual, dublu şi dublu-mixt, la categoriile Silver, Gold şi Veterani. În paralel au avut loc şi Campionatul Naţional pe echipe U9, Cupa României U9 şi Cupa României U13.

Cinci terenuri Li-Ning (n.red. – suprafaţa specială pe care se desfăşoară jocurile) şi două pe parchet. Toate, întinse în Sala Sporturilor. O mulţime de fluturaşi trimişi peste fileu şi spectacol de la mic, la mare. De la copii, la veterani, de la amatori, la profesionişti.

Cei mari, inspiraţie pentru cei mici

Prezentă la Deva cu ocazia întrecerii de week-end-ul trecut, Animona Huţu (medalion), preşedinta Federaţiei Române de Badminton, s-a arătat mulţumită de organizare şi de numărul mare de competitori. „Mă bucur că am reuşit să aducem la Deva, după aproximativ 20 de ani, o competiţie importantă cum e aceasta, cu atât mai mult cu cât acest sport are rădăcini solide în municipiul de la poalele cetăţii. Am avut o grămadă de meciuri frumoase, în care am văzut la lucru copii foarte talentaţi, care sunt sigură că vor deveni în următorii ani campioni naţionali. Ideea de a alătura copiii cu veteranii este una foarte bună, pentru că cei dintâi pot vedea că merită să practice această disciplină până la o vârstă înaintată”, a spus conducătoarea forului de la Bucureşti. Mai mult, preşedinta Federaţiei s-a şi băgat la joc, în întrecerile dedicate veteranilor, atât la invididual, cât şi la dublu feminin.

M-a bucurat să văd că aproape 100 de iubitori ai badmintonului au răspuns invitaţiei noastre (n.red. la amatori şi veterani), ceea ce reprezintă un nou record de participare pentru o competiţie organizată de Badminton Club Deva. Să vezi într-o sală, atât profesionişti, cât şi amatori, copii şi veterani la un loc e de-a dreptul excelent. Sper că am făcut o bună propagandă acestui sport frumos! – Cătălin Hosu, principalul organizator al „Cupei Primăverii”.

REZULTATE VETERANI & AMATORI „CUPA PRIMĂVERII”:

Câştigător individual masculin: Denis Dehelean

Câştigător individual feimin: Alina Popa

Câştigători dublu masculin: Yassen Radev şi Petar Valov

Câştigători dublu feminin: Alina Popa şi Sibel Tarakchieva

Câştigător dublu-mixt: Radu Ionescu şi Cristina Ciucă

Câştigător individual masculin (avansaţi): Valentin Maier

Câştigător individual feminin (avansaţi): Ramona Csik-Molnar

Câştigători dublu masculin (avansaţi): Valentin Maier şi Dan Rotuna

Câştigători dublu feminin (avansaţi): Ramona Csik-Molnar şi Octavia Iftime

Câştigător dublu-mixt (avansaţi): Valentin Maier şi Ramona Csik-Molnar

Câştigător individual masculin (începători): Tamas Szilagy

Câştigători dublu masculin (începători): Dragoş Drăghiciu şi Paul Drăghiciu

Back to top button