Și-au luat adio de la promovare. Definitiv! (Galerie Foto)
FC Hunedoara a cedat, pe teren propriu, în fața liderului din Becicherecu Mic. Elevii lui Romică Gabor au pierdut, 1-2 (0-1), și au irosit orice șansă de a mai spera la lupta pentru promovare!
Bănățenii au pus 12 puncte între ei și hunedoreni la capătul unui joc cu 11 cartonașe galbene (opt pentru gazde), o eliminare, dar și cu un ritm relativ bun.
Capăt de linie
Motivați după cele două succese la rând, „negru-albaștrii” n-au putut face prea multe în fața unui adversar care etalează cel mai bun joc din serie. De altfel, oaspeții au și început grozav, Raț fiind nevoit să blocheze șutul lui Negruț din careu (3). O fază mai târziu însă, s-a declarat învins după ce Silaghi a reluat bine cu capul o centrare a lui Toma. Raportul de forțe s-a inversat puțin până la pauză, când Lintaru, Dîrvaru și Șoit au trecut, fiecare, pe lângă gol. Și lucrurile au rămas la fel și după reluare, când Șoit a egalat situația, din careu, după o pasă în adâncime a lui Pepenar (53). Îmbucurător? Deloc. Pentru că băieții lui Bălu o iau iarăși înainte: Luţă lobează o minge spre Zurbagiu, acesta întoarce cu capul în mijlocul careului şi Negruţ șutează de la 12-13 metri, plasat, în stânga lui Raţ, lângă bară (60). Jumătate de oră rămasă, final logic. Hunedoara se avântă în atac, însă cu excepția a două oportunități ale lui Pepenar și Vajda, nu mai iese nimic. Al doilea joc pierdut în play-off și odată cu el toate șansele (mici cum ar fi fost) de luptă pentru întâietate s-au dus. Pentru al patrulea an la rând!
FC Hunedoara 1 (0)
Raţ 6 – Petresc 5 (46 Boldea 5), Homei 4, Găceanu 4 (79 Suciu), Vîrtan 4 – Bratima 5 (46 Muntean 5) – Pepenar 6, Vajda (cpt.) 6, Şoit 6, Lintaru 5 (64 Nicula 5) – Dîrvaru 5. Antrenor: Romulus Gabor
Becicherecu Mic 2 (1)
Rusu 7 – Ştefanovici 6 (83 Mancaş), Telescu (cpt.) 7, M. Toma 7, C. Toma 7 – Z. Radu 6 (65 Hodiş 6), Luţă 6, Zurbagiu 6, Negruţ 7 – Silaghi-Perju 7 (55 Hecsko 6), Molcuţ 6 (75 Magdaş 5).
Antrenor: Sorin Bălu
Au marcat: Şoit (53) / Silaghi-Perju (12), Negruţ (60).
Eliminat: Vîrtan (82) – cumul de cartonașe galbene
Arbitru: Florin Marcu (Oradea). Asistenți: Sergiu Albu (Oradea) și Gheorghe Bologan (Ștei).
Stadion: „Michael Klein”. Specatori: 500.






