glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Sfârșit tragic. Polițistul accidentat grav, în Pasul Vâlcan, a murit

Angajatul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, care a fost rănit grav vineri, în Pasul Vâlcan, a murit. Polițistul, în vârstă de 24 de ani, aflat în timpul liber, a urcat la munte cu un microbuz, transportând mai mulți copii. La coborâre, ar fi rămas fără frâne și a sărit din mașina care a trecut ulterior peste el, accidentându-l grav. Ieri, inima i-a cedat.

A preferat să sară din mașină, decât să ajungă într-o prăpastie adâncă de câteva zeci de metri. Potrivit informațiilor, mașina din care a sărit a trecut peste el, așa că în momentul în care paramedicii SMURD au ajuns la fața locului pentru a-i acorda primul ajutor, tânărului îi curgea sânge  pe nas și pe urechi. Vineri, tânărul a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgență din Petroșani. Era în comă de gradul II, iar diagnosticul nu prevedea nimic bun. Totuși, au sperat până în ultima clipă. Tânărul polițist suferise o fractură de calotă craniană, un traumatism cranio-cerebral grav, edem cerebral, insuficiență respiratorie și contuzie pulmonară. Nu au putut să îl transfere la un alt spital, întrucât starea lui de sănătate nu permitea un transport în condiţii de siguranţă. Ieri dimineață însă, inima lui Andrei Remi Macarie a cedat. „În această dimineața, din nefericire, colegul nostru a murit la spitalul din Petroșani. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat Laura Bradu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Mesaje de condoleanțe pe un site de socializare

Pe contul de socializare al polițistului de 24 de ani, mesajele de condoleanțe, de la prietenii omului legii, curg. Cu toții sunt marcați de tragicul eveniment. „Se zice că noi, polițiștii, suntem fiii lui Dumnezeu! Acum, tu ești unul dintre ei cu adevărat! Dumnezeu să te odihnească în pace, camarade!”, scrie Seby Boboc, pe site-ul de socializare. „Mai mult decât un simplu prieten ai fost Make…, încă aștept să îmi zică cineva că este o farsă… nu cred că te-ai dus… nu cred… Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag!”, spune un alt prieten de-al polițistului. 

Back to top button