Sezonul murăturilor pune pe jar gospodinele
Sezonul murăturilor a început, iar gospodinele au pornit în goana pentru provizii de iarnă prin pieţele hunedorene. Deşi a fost un an secetos, iar preţurile legumelor sunt mai mari faţă de alţi ani, gospodinele nici nu pot să conceapă să le prindă iarna cu rafturile de cămară goale.
Suntem în plin sezon de “murături” şi conserve pentru iarnă, iar gospodinele au început să caute în pieţe, cele necesare pentru a-şi face provizii. Evident, femeile au dat startul şi “vânătorii” de reduceri. Gogoşarii, roşiile, ardeii, ceapa sau vinetele sunt considerate “vedetele” sezonului, pentru că se vând cel mai bine. Acesta este probabil şi motivul pentru care preţurile au urcat semnificativ, ajungând mult mai scumpe faţă de alte perioade din an. Cu toate acestea, comercianţii spun că vânzările merg relativ bine şi că oricât de scumpe ar fi legumele, în sezonul murăturilor, acestea au trecere.
“Nu mai cumpără oamenii cu sacoşele, dar tot cumpără. Oamenii pun castraveţi şi gogonele la murat, coc vinetele pentru a le pune la congelator pentru iarnă sau fac zacusca, iar pentru acestea trebuie cumpărate cantităţi mari”, a precizat Maria, comerciantă în piaţa de legume din Brad.
De toate, să fie la iarnă
Melania Ştefan nu renunţă la nimic când vine vorba de murături, de aceea pregăteşte în fiecare an tot felul de bunătăţi tocmai bune să fie scoase din cămară, în iarnă. “Chiar dacă preţurile sunt mai mari ca şi în altă perioadă a anului, fac tot posibilul să pun pentru iarnă tot ce îmi propun. Am început cu gogoşarii şi castraveţii muraţi iar acum mă pregătesc să fac zacusca, care este cea mai căutată în casă şi să mai pun nişte gogonele la murat”, spune Melania. Gospodinele hunedorene inventează pe zi ce trece tot mai multe metode de a a evita să-şi afume bucătăriile în urma coptului de vinete, ardei şi ceapă, atunci când fac zacusca. Cele care au o rudă la ţară sau care locuieşte la curte, profită şi fac focul în curte pentru coptul legumelor, iar celelalte improvizează un grătar în faţa blocului şi coc vinetele.
Preţurile legumelor “piperate” din pieţe
Gogonele- 2,5 lei kilogramul
Roşii- 3,5 lei kg
Vinete- 1,5 lei
Gogoşari-3,5 lei
Conopidă-7 lei kg
Ardei gras sau capia- 2,5 lei kg
Ceapa- 2-3 lei kg






