Sezonul murăturilor dă de lucru gospodinelor. A început goana după legume în pieţele din judeţ
Cum am intrat în sezonul murăturilor şi al conservelor pentru iarnă, gospodinele au început deja să „alerge” prin pieţe, fie că fac bulion, pun murături, sau cumpără cele necesare pentru tradiţionala zacuscă.
Sezonul produselor pentru iarnă şi al murăturilor a început iar, în această perioadă, tarabele din pieţele agroalimentare din judeţ au devenit neîncăpătoare. Sute de kilograme de vinete, roşii, ardei, gogoşari, varză se găsesc în aceste zile în pieţe pentru gospodinele care nu permit să vină sezonul rece fără a avea cămara plină. Şi cum puţine femei nu îşi fac provizii pentru iarnă, vânzările merg foarte bine chiar dacă unele preţuri sunt puţin „piperate”. „Este un pic mai mare preţul la legume faţă de altă perioadă a anului dar oamenii tot cumpără. În plus, noi facem tot felul de reduceri, în funcţie de kilogramele de vinete, de exemplu cumpărate, preţul este negociat. Cea mai mare trecere o au roşiile, pentru că am observat că pe lângă zacuscă, doamnele fac bulion”, a precizat Felicia, o vânzătoare din piaţa agroalimentară din Deva.
60 de lei pentru o porţie de zacuscă
În piaţa din Deva, printre sutele de oameni cu plase pline se găseşte şi doamna Firuţa, o gospodină încărcată cu produse destinate conservelor pentru iarnă. Interogată despre conţinutul plaselor gospodina a răspuns instant: „de toate pentru iarnă”. După primele vorbe schimbate a fost limpede că doamna Firuţa este o gospodină desăvârşită. Chiar dacă anul trecut nu a putut să pună murături pentru iarnă pentru că a fost plecată din ţară, anul acesta gospodina spune că nu va permite să treacă sezonul murăturilor fără ca şi cămara să-i fie plină. „Am cumpărat gogoşari, castraveţi, roşii, ceapă şi ardei. Deşi preţurile sunt puţin piperate pentru această perioadă, trebuia să-mi fac provizii pentru iarnă. Vreau să pun gogoşari şi castraveţi muraţi şi să fac zacuscă. Pentru o porţie de zacuscă, toate legumele necesare mă costă în jur de 60 de lei. Dar nimic nu se compară cu gustul desăvârşit pe care îl are”, povesteşte râzând Firuţa Moldovan. Prin urmare, scumpe sau nu, murăturile, zacusca şi toate proviziile de iarnă îşi vor găsi mereu loc în cămările hunedorenilor. Chiar dacă acestea sunt în cantităţi mai mici, sau sunt cumpărate, lucrul cel mai important pentru gospodine este să aibă ce să pună pe masă în sezonul rece.
Preţurile legumelor în pieţele din judeţ:
Roşii – 2,5 – 4 lei kg.
Vinete – 1,5 – 2 lei kg.
Ceapă – 2,5 lei kg.
Ardei gras – 2,5 lei kg.
Gogoşari – 4 lei kg.
Ardei iuţi – 7 lei kg.
Varză – 1,5 lei kg.
Conopidă – 5 lei kg.
Fasole – 3 lei kg.
Gogonele – 2,5 – 3 lei kg.






