glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Serbările de la ŢEBEA

Pentru noi hunedorenii, zărăndenii şi moţii ardeleni, duminică, 7 sept. 2014, este o zi specială, este o zi de suflet, pentru că la Ţebea, în judeţul Hunedoara, comemorăm 142 de ani de la moartea Crăişorului Munţilor, Avram Iancu.

Aşa cum suntem obişnuiţi, în fiecare an sunt aşteptaţi să participe la eveniment peste 10.000 de oameni, moţi din tot Ardealul şi din întreaga Românie, bătrâni, copii, tineri cu sufletul plin de bucurie şi cu Tricolorul în piept sau în mână, pe biciclete şi maşini.

Am simţit nevoia susţinerii acestei Declaraţii Politice de la Tribuna Senatului României pentru a face cunoscută în toată România mândria noastră, a moţilor, pentru cinstire şi comemorare a Înaintaşilor noştri.

Avram Iancu s-a născut în anul 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia din 1848, Avram Iancu făcea parte din intelectualii fruntaşi transilvăneni, luptători pentru emanciparea socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii Adunărilor Publice de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 sept. 1848. De asemenea a fost şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândul cărora se bucură de o mare popularitate.

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 sept. 1872 în com. Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea, în judeţul Hunedoara. La înmormântare au participat foştii camarazi de arme, prefecţi şi tribuni care supravieţuiseră timpului şi persecuţiilor autorităţilor austriece. Prohodul a fost cântat de 36 de preoţi. O coloană uriaşă de oameni a condus cortegiul funerar de la Baia de Criş la Ţebea. A doua zi după înmormântare, la preotul ortodox de la Ţebea s-au prezentat 2 moţi care au întrebat cât a costat înmormântarea lui Avram Iancu. Aflând suma, au plătit pe loc cheltuielile de înmormântare, după care au plecat fără să spună niciun cuvânt. Ei nu au vrut ca mortul lor scump să fie înmormântat pe cheltuiala unui străin, care îl duşmănise şi îl persecutase. Numele celor 2 moţi nu se cunoaşte nici astăzi.

Supranumit de români Crăişorul Munţilor – Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale înscriindu-se în conştiinţa poporului român, pregătind calea spre Marea Unire de la 1918.

Doamnelor şi domnilor senatori, vă invit cu drag, duminică, 7 septembrie, la Ţebea, ca în numele Senatului României să depunem o coroană de flori la mormântul Crăişorului, de asemenea să participăm la Spectacolul Folcloric şi de dimineaţă la biserică la slujba de pomenire.

 Dragi moţi, dragi zărăndeni şi hunedoreni, sper ca întâlnirea mea cu d-voastră, la Ţebea, ca de fiecare dată să fie un prilej de bucurie şi de amintiri plăcute din tinereţile noastre.

 

Bucureşti, 2 sept 2014 Senator PNL

Ing. Păran Dorin

Back to top button