glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Sens giratoriu de probă în zona Inspectoratului Școlar Județean din Deva

Reprezentanții administrației locale din municipiul Deva au analizat posibilitatea amenajării unui sens giratoriu în zona Piața Unirii – strada Lucian Blaga (în zona Școlii „Regina Maria” – Inspectoratul Școlar Județean) și au decis că o astfel de măsură se impune, pentru fluidizarea traficului în zonă. Amenajarea va demara în următoarea perioadă și va costa 21.600 lei, bani ce au fost aprobați în ședința de Consiliu Local de marți.

Zona în care se află Colegiul Național „Regina Maria” din Deva este extrem de circulată mai ales la orele dimineții și la prânz, motiv pentru care se creaază blocaje în trafic. Autoritățile locale cred că, prin amenajarea unui sens giratoriu, problema ambuteiajelor s-ar putea rezolva. Reprezentanții Primăriei mai spun că, în zonă, vor fi create sensuri unice și va fi interzisă parcarea pe marginea străzilor. În zonă a fost inaugurată recent o parcare cu 150 de locuri. „Amenajarea acestui sens giratoriu va fluidiza circulația în zonă, mai ales prin faptul că în Piața Unirii s-a construit recent o parcare cu 150 de locuri. Accesul s-ar face mult mai ușor fără a se crea ambuteiaje. Ținând cont de faptul că zona adiacentă sensului giratoriu este în plină dezvoltare, realizarea acestei investiții vine să sprijine din punct de vedere al infrastructurii și asigurarea unei fluidizări a traficului auto și pietonal”, spun reprezentanții administrației publice locale, în expunerea de motive a proiectului devenit hotărâre. Amenajarea va fi una provizorie, formată dintr-o „insulă centrală” cu o rază de 3 metri încadrată de parapeți lestabili de tip New Jersey, din polietilenă, în vederea monitorizării traficului în zonă. Dacă sensul giratoriu se va dovedi util, acesta va fi permanentizat. Amenajarea va costa municipalitatea, potrivit devizului de lucrări, suma de 21.600 lei cu tot cu TVA, bani ce au fost aprobați în ședința Consiliului Local de marți.

Back to top button