Selfie-uri și totul despre daci și romani în tabără la Costești
Elevii din învățământul preuniversitar de stat din județul Hunedoara, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, au posibilitatea să se înscrie în „Tabăra naţională de fotografie, cultură, tradiţii şi civilizaţie dacică şi romană”. Tabăra va avea loc la Costeşti și se va desfășura la mijlocul lunii august.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara organizează la Centrul de Agrement Costești, „Tabăra națională de fotografie, cultură, tradiții și civilizație dacică și romană”, în perioada 15 – 20 august 2016. Acțiunea reprezintă un proiect prin care DJST Hunedoara își propune dezvoltarea și diversificarea acțiunilor de timp liber, vacanță, sport și turism pentru tineri. Cei care doresc să participe trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să fie apţi din punct de vedere medical, să aibe acordul scris al părinților că pot participa în tabără și să fie înscriși într-o formă de învățământ. Înscrierile în tabără au început săptămâna trecută, se vor desfășura până în data de 1 august, locurile disponibile fiind în număr de 60. Înscrierea participanţilor se face în baza unui formular- tip care poate fi procurat de la sediul DJTS. Costul privind cazarea, masa, serviciile și materialele celor 60 de tineri beneficiari ai taberei naționale va fi suportat de către Ministerul Tineretului și Sportului.
Tabără adresată pasionaților de artă fotografică și istorie
În acest an, tabăra se adresează tinerilor care manifestă interes faţă de arta fotografică și istorie, în special celor care vor să cunoască mai bine două dintre popoarele antichităţii europene, dacii şi romanii. „Până acum ne-am axat doar pe cultură, istorie și tradiții romane și dacice. Anul acesta venim cu ceva inovativ și introducem și arta de a fotografia. Prin această nouă componentă a taberei dorim să venim în întâmpinarea nevoilor tinerilor (în ziua de azi majoritatea dețin cont pe site-uri de socializare unde postează poze din aproape toate activitățile lor zilnice). Cum majoritatea elevilor nu au cunoștințe teoretice sau practice despre modul în care poate fi făcută o fotografie, și doar în unele orașe au posibilitatea de a participa la cursuri foto, noi dorim să le oferim ocazia de a învăța tot ce ține de această artă. De asemenea, anul acesta vom avea un program foarte diversificat cu activităţi inspirate din cultura, tradiţiile şi obiceiurile daco-romane, cursuri foto interactive, care vor creşte notorietatea acestei locaţii şi gradul de interes în rândul elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice. Suntem convinși că în urma participării la această tabără, pe lângă îmbogățirea cunoștințelor, tinerii vor identifica și noi modalități de petrecere a timpului liber”, a precizat directorul DJST Hunedoara, Szell Lorincz.
60 de locuri sunt disponibile în cadrul Taberei naţionale de fotografie, cultură, tradiţii şi civilizaţie dacică şi romană







One Comment