glasul-hd.ro Web analytics

ActualitatePolitică

Şedinţă festivă cu mult entuziasm la Hunedoara. Poate prea mult (GALERIE FOTO)

Noul primar al Hunedoarei, Dan Bobouţanu, a depus jurământul în aplauzele frenetice a sute de oameni, iar Ramona Todor (PSD) a fost aleasă viceprimar în uralele asistenţei. Şedinţa festivă în urma căreia s-a constituit noul Consiliu Local şi a fost învestit noul primar al Hunedoarei a avut loc în Aula Facultăţii de Inginerie Hunedoara.

Începând de aseară, Dan Bobouţanu este, oficial, noul primar al municipiului Hunedoara. Acesta a depus jurământul cu lacrimi în ochi provocate, probabil, şi de aplauzele frenetice cu care a fost primit în momentul în care se îndrepta spre pupitru. Printre aplauze s-au auzit însă şi huiduieli venite dinspre un grup de susţinători ai lui Viorel Arion prezenţi în sală, aceiaşi care l-au aplaudat puternic pe ex-primarul Hunedoarei în momentul în care acesta a depus jurământul în noua sa postură, cea de simplu consilier local. Situaţia din sală s-a detensionat după ce Arion a fost cel care i-a aranjat panglica tricoloră lui Dan Bobouţanu, iar cei doi şi-au strâns mâna.

Suspans artificial

Şedinţa de aseară a fost condusă, mai întâi, de către decanul de vârstă al noului Consiliu Local, Simion Jitian (PNL), acesta predându-i apoi coordonarea lucrărilor lui Bogdan Radu Giurgiu (PER) – cel care a reuşit surpriza alegerilor de la Hunedoara, obţinând aproape 3.000 de voturi în cursa pentru Primărie şi încurcând serios calculele ambilor favoriţi, mai ales pe cele ale lui Viorel Arion.

Un moment uşor tensionat s-a înregistrat la numărătoarea voturilor pentru postul de viceprimar. PSD a propus-o pe Ramona Todor, iar PNL l-a propus pe Simion Jitian. La cel de-al 11-lea vot (din totalul de 13) trecut în contul Ramonei Todor, sala a „explodat” sonor, din nou, deşi aproape jumătate dintre „spectatori” plecaseră imediat după jurământul primarului. Votul pentru postul de viceprimar indică o majoritate constituită de PSD (10 mandate) împreună cu PER (două mandate) şi UDMR (un madat), iar în opoziţie se vor află cei opt consilieri ai PNL.

Tot aseară s-a consemnat oficial şi că Valeriu Bejinariu (PNL) a renunţat la mandatul de consilier local (preferându-l pe cel de consilier judeţean), locul său fiind luat de Robert Muzsic.

Back to top button