Secţia ORL “s-a mutat” în casă nouă
Secţia ORL (Oto – Rino – Laringologie) s-a mutat într-un nou sediu, la etajul al treilea al clădirii principale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Lucrările de reparaţii s-au făcut din veniturile proprii ale instituţiei spitaliceşti, valoarea acestora fiind de peste 200.000 de lei.
Spaţiul în care funcţionează acum Secţia de ORL a fost recompartimentat, au fost efectuate o serie de reparaţii, iar saloanele au fost dotate cu sistem de oxigen. Astfel, secţia beneficiază acum de şase saloane cu 26 de paturi, o sală pentru intervenţii chirurgicale, un cabinet pentru tratamente şi unul pentru asistente. De asemenea, a fost achiziţionată şi o lampă scialitică pentru sala de operaţii a secţiei, în valoare de 26.900 de lei. “Noua locaţie, în care ne desfăşurăm activitatea, este mult mai adecvată. Aceasta, deoarece nu mai trebuie să plimbăm pacienţii prin curte, dintr-o clădire în alta, pentru a-i transporta la Chirurgie sau ATI”, a declarat medicul Adrian Bogdan, de la Secţia ORL.
Alt motiv pentru care reprezentaţii spitalului au decis mutarea acestei secţii este reprezentat de începerea lucrărilor de reparaţii la corpul de clădire în care a funcţionat ORL-ul. “Corpul de clădire în care a funcţionat Secţia ORL va intra în reparaţii capitale în următoarele zile, urmând ca la finalul acestor lucrări să fie mutată acolo Secţia de Oncologie şi cea de Oftalmologie. Urmează ca din ianuarie, să renovăm şi Secţia de Ginecologie”, a declarat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Silviu Didilescu.
La Secţia ORL a spitalului din Deva, ajung, anual, peste 1.400 de persoane care suferă în principal de sinuzită, otită, laringită sau infecţii ale amigdalelor. Dintre pacienţii medicilor care îşi desfăşoară activitatea în această secţie, aproximativ 80 la sută necesită o intervenţie chirurgicală.






