glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Secţia de Urgenţă de la Lupeni va fi în subordinea Spitalului Județean din Deva

Secția de Urgențe de la Spitalul Municipal Lupeni a fost preluată de către Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Deva. Conform specialiştilor, actul medical se va îmbunătăți, iar finanțarea va veni de la Ministerul Sănătății, nu de la administrația locală. „Am fost informați că trebuie să primim această celulă de la Lupeni printr-o adresă. Vom prelua Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul din Lupeni, după ce vom întocmi documentația necesară, pentru că se va prelua tot personalul, toată aparatura. După ce vom primi documentele necesare, vom organiza nucleul de preluare care va acționa în consecință. Cred că unul dintre motivele pentru care am preluat a fost acela de a îmbunătăți activitatea de aici. Vom prelua tot personalul, vom dota cu medicamente și va fi o celulă de primiri urgențe, identică cu cele de la Ilia, Călan și bineînțeles UPU Deva”, a declarat, pentru GDD, Călin Laza, managerul Spitalului Județean Deva.

Back to top button