glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Secretarul de stat „cu pieptul în față, cu dosul în spate și să leșine băieții” a demisionat din Ministerul Educației

Vasile Șalaru, secretar de stat în Ministerul Educației, a demisionat, ieri, în urma declarațiilor făcute marți la sediul ALDE Hunedoara, și prezentate în cotidianul ,,Glasul Hunedoarei”. Acesta a susținut că dorește să introducă în școli cursuri în care fetele să învețe să „meargă frumos”, „să știe să fie gazde bune”, iar la finalul conferinței de presă a declarat că elevele ar trebui să se ghideze după următorul enunț: „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”.

Prezent la Deva, marți, secretarul de stat în Ministerul Educației, Vasile Șalaru, a discutat despre propunerile pe care le are pentru Educație, în sediul unui partid politic, respectiv ALDE Hunedoara. „Aceste ore de consiliere vizează < poate o să râdeți, poate nu > o integrare mai ușoară în societate, prin atitudine, prin ținută. Elevii noștri nu știu să calce pe stradă. Eu aș vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, știind să fie o gazdă bună, și cred că este o latură a învățământului românesc, care a fost total neglijată, și care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiți, de trecuta educație de pension”, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Educației, Vasile Şalaru. Întrebat fiind dacă nu ar fi mult mai util pentru elevi să învețe educație rutieră sau cursuri de prim-ajutor, răspunsul secretarului de stat în Ministerul Educației a fost: „Nimeni nu spune că aceste lucruri să nu se facă. La dirigenție, ele erau obligatorii. Se făceau și acestea. Eu am spus că pe lângă astea să se facă și altceva”. La sfârșitul conferinței de presă, ministrul secretar de stat a mai adăugat că fetele ar trebui să se ghideze după următorul enunț: „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”. „Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înțeles, dar cred că un băiat, când are de braț o fată, nu cred că îl interesează dacă fata știe educație rutieră, ci dacă știe să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții!”, a spus secretarul de stat în Ministerul Educației, Vasile Şalaru.

Ce s-a întâmplat marți, în realitate

În finalul conferinței de presă de marți, după ce s-a ridicat de la masă, oficialul a făcut mai multe declarații controversate. „Îmi cer scuze dacă, cumva, exprimarea mea a fost defectuoasă și, poate, s-a înțeles greșit ceva din ceea ce eu am vrut să spun. Sub nicio formă nu m-am referit la a nu face educație rutieră. Într-adevăr, la elevi le tresaltă inima când aud de așa ceva. Sunt încântați! Și eu, ca bărbat, dacă am alături o tânără domnișoară care este bine educată rutier, mă simt… așa… un bărbat mândru (n.r. spune cu ironie) (…) Deci, din punctul meu de vedere, eu am nevoie alături, ca tânăr, de o fată care să știe să se îmbrace bine, să știe să se comporte civilizat, să știe două, trei limbi străine, să știe să susțină conversații într-o companie, pe orice temă, film, teatru sau știință. Eu de asta am nevoie”, a declarat Vasile Șalaru. După cum se poate observa și pe fișierul video postat pe site-ul „Glasul Hunedoarei”, momentul a avut loc la finalul conferinței de presă. Imediat ce toate camerele de filmat au fost oprite, când a ieșit pe ușa sălii în care a avut loc întâlnirea, oficialul din Ministerul Educației a făcut afirmația care i-a adus demisia: „Pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”. Martori au fost toți cei prezenți în sală, la conferința de presă, iar o parte dintre ei au confirmat în presa centrală cele prezentate de cotidianul „Glasul Hunedoarei”. „Într-adevăr, nu se mai filma. Și eu eram în apropierea domnului Șalaru în momentul respectiv, când domnișoara Livia Botici l-a rugat să detalieze subiectul orelor de educație nonformală, dar camera mea nu înregistra. Am auzit, categoric: și ceva cu fraieri, de genul . Am mai auzit și că dânsului îi plac domnișoarele pe tocuri, să le plimbe la braț. În timpul conferinței, am încercat să scoatem ceva de la dânsul și despre cum ar trebui să se comporte băieții, dar dânsul îi tot dădea înainte cu fetele, cu domnișoarele. La momentul respectiv, mie nu mi s-au părut așa importante afirmațiile ministrului și le-am ignorat, mai ales că nu aveam înregistrarea pentru televiziune. Dar Livia Botici a surprins foarte bine subiectul”, a declarat Cristian Damian, TVR Timișoara, pentru „Puterea”. „S-au mai dat declarații după conferința de presă. Vasile Șalaru era în pragul ușii, unde am văzut că discuta cu Botici. În acel moment, noi nu mai înregistram, iar eu nu am auzit acea afirmație, fiindcă era mult zgomot în sală. Dar știu că Livia Botici consemnează foarte fidel totul. Sunt convins că și în acest caz așa s-a întâmplat”, a declarat jurnalistul Marcel Bot, de la „Ziarul Hunedoreanului”, pentru „Puterea”.

Elevii și studenții i-a cerut demisia

În urma materialului publicat de „Glasul Hunedoarei”, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Consiliul Național al Elevilor i-au cerut demisia secretarului de stat în Ministerul Educației, Vasile Șalaru. „Asemenea comportamente nu trebuie tolerate sub nicio formă în sistemul educațional românesc. Ce pretenții să mai avem de la elevi, studenți sau cadre didactice când tocmai conducătorii Ministerului Educației promovează astfel de atitudini? În România Uniunii Europene, în anul 2015, nu mai e cazul să tratăm femeia ca pe un obiect ce trebuie să aibă anumite caracteristici și să răspundă unor anumite standarde ale bărbatului. Am ieșit din Evul Mediu de câteva sute de ani… E cazul să eliminăm total din sistemul educațional toate prejudecățile, preconcepțiile și stereotipurile sexiste și să promovăm egalitatea de gen, echitatea și toleranța. Personaje ca Vasile Șalaru trebuie să dispară urgent din sistemul de învățământ românesc!”, a declarat Vlad D. Cherecheș, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
„Este intolerabil ca în România secolului XXI încă să ne lovim de preconcepții, de sexism, de viziunea potrivit căreia competențele necesare unei persoane de sex feminin dezvoltate în învățământ sunt inferioare celor necesare unei persoane de sex masculin. Nu este pentru prima oară când domnul Șalaru a atacat egalitatea în drepturi, sugerând, în cadrul altor discuții cu elevii, că rolul unui bărbat este să aducă bani în familie, timp în care femeia trebuie să se pregătească pentru treburile casnice. Aceste mentalități nu trebuie acceptate ca factor decizional în sistemul de învățământ românesc”, a declarat Horia Onița, președintele Consiliului Național al Elevilor.

A demisionat din funcție

Ieri, Vasile Șalaru a demisionat din funcție. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a declarat că Vasile Șalaru, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, a demisionat „pentru că nu a dorit să planeze și alte acuze asupra sistemului de învățământ din România, care este deja încercat”. „A vrut să promoveze educația nonformală și informală, componente extrem de importante. Termenii nu pot fi apreciați ca fiind cei mai potriviți, dar o parte din termenii din mass-media nu sunt asumați de domnia sa”, a spus ministrul. După ce ministrul a făcut public anunțul, Șalaru a transmis mass-mediei un comunicat de presă, în care acuza redactorii cotidianului „Glasul Hunedoarei” de transmiterea unor informații tendențiose, neasumându-și ceea ce a spus de față cu toți jurnaliștii prezenți la conferința de presă. „O ziaristă de la un cotidian hunedorean a ales tendențios, din toată prezentarea mea pe teme de educație și pe teme politice, doar părerea mea că educația nonformală ar trebui să aibă o pondere mai importantă în cadrul orelor de consiliere școlară și de Educație fizică și sport, părere pe care a denaturat-o total, scoțând-o din context”, se arată în comunicatul de presă.

Dreptul la replică a lui Vasile Șalaru

În după-amiaza de miercuri, la ora 16:58, de pe adresa personală de e-mail a purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Hunedoara, este transmis textul unui „drept la replică”, către redactorul șef al unui alt cotidian local și către copreședintele ALDE Hunedoara, Marius Samfirișcă. De la partid pleacă, apoi, dreptul la replică către redacția „Glasul Hunedoarei”. Întrebată de ce purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ redactează drepturi la replică pentru partide și dacă are cunoștință despre așa ceva, inspectorul școlar general, Maria Ștefănie, spune că: „trebuie să verific, să vedem ce s-a întâmplat. Iată, în continuare textul dreptului la replică. „În articolul mai sus menţionat, autoarea Livia Botici a prezentat în mod eronat o afirmaţie a domnului secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice Vasile Şalaru, atribuindu-i un citat care nu îi aparţine şi scoţând afirmaţia din context.
Astfel, conform înregistrării din cadrul conferinţei, difuzate de către postul Hunedoara TV  (Conferinţa de presă ALDE HUNEDOARA 20.10.2015, disponibilă pe site-ul tvhunedoara.ro, minutul 19.13), domnul secretar de stat, referindu-se la orele de educaţie fizică şi sport şi la importanţa formării unei posturi corecte la elevi, a afirmat: . Autoarea articolului a modificat afirmaţia, interpretând-o în mod tendenţios, după cum rezultă din articolul citat:
Considerăm că articolul în cauză demonstrează lipsă de profesionalism şi vădeşte rele intenţii din partea autoarei şi a publicaţiei pe care o reprezintă. În consecinţă, vă rugăm să reveniţi asupra articolului, retractând afirmaţia eronată”, se arată în dreptul la replică. Cotidianul „Glasul Hunedoarei” a ales să nu publice acest drept la replică, întrucât el nu este în conformitate cu realitatea, ci prezintă doar frânturi din declarațiile făcute de fostul secretar de stat.

Back to top button