Se vrea dar nu asta înseamnă că se şi poate
Cu jucători care au făcut cunoştinţă cu doar mai puţin de 24 de ore înaintea jocului, noua echipă a Mureşului n-a putut face minuni în faţa Luceafărului Oradea, în faţa căruia a pierdut cu 0-4. Lucrurile nu s-au schimbat cu mult în timpul trecut, iar completarea lotului de sub cetate n-a decurs conform planului. În condiţiile acestea, “alb-roşii” au din nou o misiune imposibilă în jocul de mâine de la Târgovişte.
Romulus Gabor şi Ioan Petcu nu sunt deloc mulţumiţi de jucătorii care au sosit sub cetate înaintea primului joc şi sunt, momentan, destul de rezervaţi în privinţa şanselor de evitare a retrogradării. “Zilele trecute au dat teste alţi jucători refuzaţi de alţii, printre care şi un italian, însă nici unul nu a convins. Intenţiile oficialilor echipei devene sunt bune, însă acum, e greu de găsit jucători de calitate, pentru că toţi cei buni sunt deja la alte echipe. Vom merge înainte cu ce avem acum în lot încă trei-patru etape. Dacă nu se vor găsi jucătorii, iar actuala echipă nu va progresa, şansele de evitare a retrogradării vor fi minime”, a spus “principalul” Gabor, care speră la înregimentarea a cel puţin cinci-şase jucători cu experienţă, în viitorul apropiat.
Transferuri pe axa Clejani-Mihăileşti
În afară de Ambruş, Crişan şi Alexandru Dan dar şi de juniorii Apostol, Ungur, Igna, Cîrstoiu, Bedea, Medrea şi Vasiu, în lotul Mureşului se mai regăsesc până acum alte opt nume noi mai mult sau mai puţin cunoscute, sosite cu doar o zi înainte de reluarea campionatului. Astfel, s-au regăsit pe prima foaie de joc: Tiberiu Stan (ex-Unirea Alba Iulia), George Apostol (ex-Steaua II Bucureşti), Mihai Ciparidis, Florin Plăviţiu, Alin Nicolae (toţi ex-Argeşul Mihăileşti, locul 13 în C3), Rareş Vîrtic (ex-Gaz Metan Severin), Sorin Dutciuc (ex-Sporting Suceava, locul 6 în C1) şi Cozmin Lia (ex-Rapid Clejani, desfiinţată). Mureşul va evolua mâine, de la ora 11.00, pe terenul ocupantei locului şapte, Chindia Târgovişte, echipă care a câştigat şi în tur, cu 1-0, sub cetate.
Poli Timişoara – Alro Slatina
Chindia Târgovişte – Mureşul Deva
Luceafărul Oradea – FC Argeş
FC Baia Mare – Juventus Bucureşti
Unirea Alba Iulia – FC Bihor
Gaz Metan Severin – CSM Rm. Vâlcea
FC Olt – Gloria Bistriţa
UTA Arad – Arieşul Turda






