glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Se schimbă placa, nu și planul: cu un lot schimbat, Autobergamo vrea, din nou, titlul

Rămasă unica reprezentantă a județului în primele ligi, Autobergamo Deva păstrează aceleași gânduri ca și până acum, chiar dacă lotul actual a suferit modificări majore. Robert Lupu, Robert Matei, precum și Vlad Iancu nu vor mai continua sub cetate, însă conducerea a stabilit deja planul de bătaie. Echipa are un nou antrenor și două noi achiziții, lista urmând să se completeze cu încă 4-5 jucători de primă mână.

Dorin Popa, patronul grupării care are în palmares un titlul de campioană, o Cupă și o Supercupă a României, s-a mișcat rapid și dă asigurări că Deva va lupta tot pentru prima poziție și în campionatul ce vine: „să stea liniștiți cu toții, facem echipă de titlu, nu una de pluton!”.

Pe telefoane

Astfel, Autobergamo va fi condusă în noul sezon de Marius Pârciu, fostul antrenor secund al Naționalei României fiind așteptat la Deva până pe 20 iunie. Pe lângă jucătorii care au mai rămas (Adrian Moț, Florin Ignat, Andrei Munteanu, Raul Filimon, Lucian Popescu și Andrei Drăgoiu), noul tehnician al alb-vișiniilor îi va mai avea la dispoziție și pe Adrian Pânzaru (foto, 29 de ani, jucător de câmp) și Andrei Grigoraș (foto, 26 de ani, portar), ambii sosiți zilele acestea la Deva de la Spicom Sfântu Gheorghe, lotul urmând să fie completat cu încă 4 sau 5 nume importante din întrecerea internă. „Ideea rămâne aceeași, în ciuda plecărilor de care am avut parte. Ne luptăm și anul acesta la titlu. Vom face la Deva o echipă la fel de puternică, cu un lot echilibrat, cu 2-3 linii care să joace în forță, rapid și cu agresivitate. Purtăm discuții cu foarte mulți jucători. În principiu, deocamdată, alături de cei doi, va mai veni la Deva și Sergiu Tacot, căpitanul Naționalei Moldovei și alături de el alți 4 sau 5 jucători la fel de valoroși. Până la începutul lunii viitoare vrem să avem totul conturat pentru a face pregătirea cum se cuvine”, povestește Popa, care a adăugat că are de gând să facă și o prezentare ca la carte a noului lot.

Autobergamo Deva va juca primul meci oficial al noului sezon la finele lunii august, în Supercupa României, acolo unde va întâlni campioana din acest an, City’US Târgu Mureș.

Dorin Popa: „Îl aștept înapoi și pe Cristi Matei!”

Patronul celor de la Autobergamo spune că negocierile din această vară nu se vor opri aici. „Chiar dacă a ales să plece și el împreună cu cei trei eu îl aștept la discuții și pe Cristi Matei. Este un jucător extrem de talentat, unul din favoriții publicului și mi-ar plăcea să rămână în continuare la noi. Lucrurile sunt puțin mai complicate în ceea ce îl privește pe Cristi Obadă, care, după cum știți, era împrumutat la noi, dar încercăm să rezolvăm și problema lui”, a mai spus Popa.

Back to top button