glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Scriitorii hunedoreni, premiaţi la Geoagiu

Biblioteca Colegiului Tehnic Agricol “Alexandru Borza” din Geoagiu a găzduit, în cursul zilei de ieri, prima ediţie a decernării premiilor Ligii Scriitorilor din România – Filiala Hunedoara. În cadrul manifestării li s-au acordat diplome de merit şi excelenţă scriitorilor din judeţ.

Cei mai renumiţi scriitori de poezii şi proză din oraşul Paliei dar şi din Deva au fost premiaţi cu diplome şi medalii în cadrul unei manifestări care a avut loc la Geoagiu. Acţiunea a făcut parte din prima ediţie a decernării premiilor Ligii Scriitorilor din România. Scriitorii au fost premiaţi de către reprezentanţii Casei de Cultură “Ion Budai Deleanu” din Geoagiu, de către preşedintele Ligii Scriitorilor, Filiala judeţului Hunedoara, Ioan Velica şi de către reprezentanţii editurii EMMA. Pe parcursul programului ansamblul Germisara a încântat publicul prin cântecele lui. În partea a doua a evenimentului a avut loc lansarea cărţii “Dar din iubire”, un volum de poezii de iubire a poetei devence Adriana Tomoni.
“Astăzi (n.red. ieri) a avut loc un eveniment inedit în judeţul Hunedoara, şi anume, prima ediţie a decernării premiilor Ligii Scriitorilor din România. S-au decernat premii şi diplome de excelenţă autorilor care au publicat volume pe diferite specii literare, cum ar fi poezie literară, cronică, jurnalism, proză scurtă, roman. În partea a doua a evenimentului a fost o lansare de carte a poetei Adriana Tomoni. În încheiere, publicul a avut parte de un concert de colinde susţinut de Ansamblul Germisara, condus de profesorul Geani Vlad”, a precizat reprezentantul turismului în zona Orăştie-Geoagiu, Claudiu Şimonaţi.

Back to top button