Școala din Sarmizegetusa și Colegiul „Dragomir Hurmuzescu”, câștigătorii locali ai Patrulei de Reciclare
Patrula de Reciclare și-a desemnat premianții locali ai ediției 2015-2016. În urma clasamentului final, Școala Gimnazială Sarmizegetusa a obținut premiul pentru cea mai activă Patrulă, iar elevii de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva au fost premiați pentru cea mai mare cantitate de baterii colectate.
Patrula de Reciclare încheie cu succes a V-a ediție, devenind unul din cele mai longevive și ample programe de educație de mediu din România. Până acum, în cele 5 ediții, Asociația RoRec a acordat peste 400 de premii locale și naționale. În total, 88 de echipe din grădinițe, școli și licee din toată țara au excelat la promovarea colectării selective de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE). Astfel, în cadrul competiției, în fiecare județ, au fost desemnate două echipe care câștigă premiile locale: Patrula cea mai activă și Patrula care a colectat cea mai mare cantitate de baterii. La nivelul județului Hunedoara, potrivit clasamentului, Școala Gimnazială Sarmizegetusa a obținut premiul pentru cea mai activă Patrulă, iar elevii de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva au fost premiați pentru cea mai mare cantitate de baterii colectate. Totuși, potrivit organizatorilor, este vorba numai de câștigătorii premiilor locale, deoarece premianții naționali se decid în această vară. „După primii cinci ani, putem spune că Patrula de Reciclare a contribuit semnificativ la nivelul de informare și educație al comunităților lor în ceea ce privește colectarea deșeurilor electrice. Profesorii și copiii din program au convins sute de mii de români să colecteze permanent deșeurile electrice responsabil și civilizat, așa cum ne cere legea și respectul față de natură și de noi înșine. Peste jumătate (53%) din școlile înscrise la ediția din acest an sunt cel puțin la a doua participare. Avem inclusiv un nucleu al ‹veteranilor› care sunt în program de cinci ani, încă de la început! Avem școli și profesori multi-premiați, care au reușit să-și repete performanțele, an după an”, a precizat Alexandra Arnăutu, managerul programului.
Patrula de Reciclare este programul național de educație de mediu al Asociației Române pentru Reciclare – RoRec, derulat în unitățile de învățământ pre-universitar din București și din țară, cu sprijinul inspectoratelor școlare locale, cu avizul Ministerului Educației Naționale și sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Prin acest program, Asociația RoRec sprijină școala în misiunea de a forma o generație de tineri caracterizată de simțul responsabilității, grija față de mediul înconjurător, implicare în comunitate și încredere în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate.






