glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Schimbări privind voucherele de vacanță pentru bugetari

Ministerul Turismului propune modificări în privința acordării voucherelor de vacanță. Un proiect de act normativ în acest sens a fost pus în dezbatere pe site-ul instituției.

Salariații din sectorul bugetar vor primi anual de la instituțiile la care lucrează vouchere de vacanță, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2025. Vor fi introduse vouchere de vacanță pentru extrasezon, ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie, cu o valoare mai mare decât cea a voucherelor pentru perioada iunie-august. Salariatul poate opta pentru o singură categorie de voucher. Acestea sunt principalele modificări pe care Ministerul Turismului le are în vedere în acordarea voucherelor de vacanță, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență postat recent pe site-ul instituției.

Încurajarea turismului în extrasezon

Proiectul prevede că instituţiile publice vor acorda anual, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2025, vouchere de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei, pentru un salariat, sau vouchere de vacanță valabile pentru utilizarea în extrasezon, în cuantum de 2.080 de lei, pentru un salariat, în funcție de opțiunea fiecărui salariat. Angajații pot primi în cursul unui an calendaristic o singură categorie de vouchere de vacanță, vouchere de vacanță cu utilizare pentru un an de zile sau vouchere de vacanță pentru utilizare în extrasezon, în funcție de opțiunea beneficiarului exprimată până la data de 1 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor. Această opțiune nu poate fi schimbată în decursul anului.

“Având în vedere că s-a constatat în practică o aglomerare a unităților de cazare în sezon (în special în lunile iunie-august), pe de o parte, și un număr scăzut de turiști în extrasezon, pe de altă parte, s-a decis încurajarea beneficiarilor să opteze pentru o vacanță în extrasezon, prin acordarea unei valori mai ridicate în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii, pentru un salariat, pentru voucherele de vacanță ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie”, se arată în nota de fundamentare la proiect.

 

Back to top button