glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Schimbări masive în lotul lui Cetate Deva

La Deva începe – în fapt, a şi început deja – încă o reconstrucţie a echipei de fotbal, cu jucători noi şi antrenor nou la CNS Cetate. Până la începerea campionatului au mai rămas ceva mai mult de trei săptămâni, iar misiunea lui Sorin Cornea, tehnicianul instalat acum două săptămâni pe banca tehnică a devenilor, se anunţă una cât se poate de dificilă.

Este cea de-a treia remaniere a lotului lui Cetate din ultimul an de zile. Prima s-a făcut la începutul campionatului trecut, când mai toţi titularii cu care Marius Sîrbu realiza promovarea şi evolua în liga a treia în sezonul precedent au fost trecuţi pe linie moartă, a doua s-a produs la finalul turului, când au fost aduşi noi fotbalişti care au schimbat aproape complet primul 11 al lui Viorel Tănase, iar la sfârşitul campionatului s-a renunţat la majoritatea acestora.

A fost trialul, au început amicalele

Chiar la începutul pregătirilor din această vară clubul a organizat un trial pentru completarea lotului şi în special a găsirii de noi jucători U-19, deoarece din vechiul lot doar Lupu şi Leucian se mai încadrau în această limită de vârstă. (Reamintim, regulamentul pentru Liga a treia cere prezenţa a trei juniori pe teren pe toată durata unei partide). S-au prezentat la acest trial jucători din întreg judeţul, nu doar din Deva, ci şi din Simeria, Brad şi din Valea Jiului. O parte dintre aceştia au fost reţinuţi de antrenorul Cornea şi s-au antrenat cu prima echipă, în speranţa că vor reuşi să se integreze în aceasta rapid, iar ceilalţi vor face parte din nou (re)înfiinţata Cetate Deva II, care va evolua din sezonul de toamnă în Liga a patra.

S-au prezentat pentru selecţie în această perioadă, printre alţii, jucători ca Bauman, Boldor, Buştan, Costea, Filipaş, Hosu, Medrea, Scarlat, Staicu, Stanca, Stănescu sau Toth. Pe lângă plecările numeroase din lot am consemnat şi reveniri la echipă, la acest capitol având numele unor Apostol, Mintaş, Chelariu şi Şoit. Pintea de la „U” Cluj şi Romică David de la Industria Galda de Jos fac parte şi ei din lotul lui Cetate începând din această vară. Sunt de menţionat şi Roşian, Firan şi Mareş, jucători care au evoluat la ultimele două campioane judeţene, Hercules Lupeni şi Inter Petrila, aflaţi în probe la Deva.

Înfrângere cu o retrogradată din prima ligă

Până la urmă amicalul cu Pandurii, pe care iniţial gorjenii îl voiau în 26 iulie, dată considerată de deveni prea apropiată de începutul pregătirilor, s-a jucat pe 29. Rezultatul – care contează mai puţin în această perioadă de antrenamente – partidei de la Târgu Jiu a fost de 4 – 2 în favoarea gazdelor, echipă retrogradată din Liga întâi în sezonul trecut şi care va începe campionatul săptămâna aceasta, în 5 august.

A fost prima ocazie pentru antrenorul Sorin Cornea de a vedea la lucru în condiţii de joc fotbaliştii de care dispune la ora actuală. Cei trei portari din lot, Bauman, Apostol şi Raţ, au evoluat fiecare câte jumătate de oră, iar jucătorii de câmp au avut la dispoziţie câte 45 de minute pentru a convinge că merită titularizarea. Formula din prima repriză a fost Ionică, Mintaş, Pintea, Scarlat – Hosu, Robert Cristian, Firan, Mareş – Tecsi, David, iar în cea de-a doua au intrat Kelemen, Coteţ, Şoit, Staicu – Roşian, Costea, Boldea, Chelariu – Lupu, Filipaş. Golurile lui Cetate au fost marcate în partea secundă de Chelariu şi Costea.

Gheorghe Sorin Cornea

S-a născut în 7 iulie 1967 în Târgu-Jiu. A jucat fotbal timp de 24 de ani, ca atacant, în primele trei ligi în România, a evoluat şi a marcat goluri în Cupa UEFA cu Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa, a fost de două ori campion naţional în Maroc şi a jucat în Liga Campionilor Africii şi în Cupa Africii (echivalentul Cupei UEFA pe Continentul Negru).

A debutat la 14 ani la Jiul Rovinari, a jucat în Divizia C la Jiul Rovinari şi Şoimii Lipova, pentru care a marcat 30 de goluri în 40 de meciuri. În Divizia B a jucat 60 de meciuri la echipele Strungul Arad şi UTA, marcând 35 de goluri. În Divizia A a jucat pentru Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa şi FC Braşov în 210 meciuri şi a marcat 47 de goluri. În Cupa UEFA are în palmares şase meciuri şi patru goluri cu Oţelul şi trei meciuri şi un gol cu Bistriţa. A jucat în Maroc la MAS Fez şi Hassania Agadir, cu a câştigat de două ori campionatul şi a jucat în Liga Campionilor Africii.

A fost antrenor principal la Minerul Certej, Agrocompany Băcia, Aurul Brad, CFR Simeria, director tehnic la Hassania de Agadir, antrenor secund la Mureşul Deva şi Qatar Sport Club, preparator fizic la Al-Shabab (Arabia Saudită).

Back to top button