Schimbări în PNL: Costel Avram, înlocuit cu Adrian David
Costel Avram a fost înlocuit în Comitetul Judeţean Executiv al noului PNL cu Adrian David, printr-o decizie luată vineri de Biroul Permanent al vechiului PNL. De asemenea Costel Avram nu va mai coordona nici filialele liberale din Valea Jiului, de acest lucru urmând să se ocupe actualul preşedinte al CJ Hunedoara.
De fapt, se pare că la originea deciziei au stat tocmai rezultatele considerate slabe pe care PNL le are în sudul judeţului. Surse din partid spun că, de exemplu, în Petrila, oraş în care se închide o mină peste doar câteva zile şi în care domiciliază Costel Avram, PNL are doar 15 la sută în sondaje, iar PSD stă foarte bine, cu peste 70 la sută.
Preşedintele vechiului PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, a refuzat să dea detalii clare privind motivele înlocuirii lui Avram cu Adrian David: ,,A fost o decizie a Biroului Permanent cu o majoritate clară de voturi. Eu am făcut propunerea pentru că sunt nemulţumit de rezultatele politice ale domnului Costel Avram. Noi avem metode de măsurare a rezultatelor politice şi între scrutinuri, nu e nevoie să aşteptăm o nouă rundă de alegeri pentru a face evaluări. Se apropie alegerile locale, eu răspund pentru rezultatele PNL în judeţ şi îmi doresc să intrăm în alegeri cu toate motoarele turate la maximum”.
Costel Avram nu a dorit să comenteze decizia, mulţumindu-se să declare: ,,Respect orice decizie statutară a partidului”.






