glasul-hd.ro Web analytics

Cultură

„Sălbaticul din Balcani” – o carte despre oamenii de la marginea Europei

Volumul „Sălbaticul din Balcani”, publicat în aceste zile sub sigla Editurii Trei, de jurnaliștii Daniel Popa și Camelia Popa, cuprinde aproape 50 de portrete ale unor oameni obișnuiți ai țărilor de la marginea răsăriteană a Europei, condensate sub forma unui jurnal de călătorie. Scopul declarat al autorilor, exprimat încă din primele rânduri ale cărții, este acela de a destructura o serie de mituri și de stereotipuri legate de oamenii care trăiesc în acest colț de lume și de a înfățișa realitatea așa cum este ea.

Trebuie spus încă de la început că „Sălbaticul din Balcani” nu conține impresii turistice despre obiective la modă, descrieri de muzee sau ale unor situri istorice. Conține, în schimb, o sumă de portrete-poză ale unor oameni care devin, prin poveștile lor, simboluri ale normalității acestei regiuni. Portretele sunt creionate aproape fotografic, în locul aparatului foto fiind folosite substantive și verbe.

Autorii recunosc că demersul lor literar vizează mai degrabă cunoașterea spiritului  autentic al acestei părți a Europei, date fiind referinţele preponderent negative care circulă despre balcanici şi despre obiceiurile lor: „Am <<palpat>> suflete de oameni din oraşe, cu cântul şi nebunia lor, suflete de oameni din locuri izolate, suflete de ţărani şi suflete de capitalişti, suflete de femei şi suflete de bărbaţi, suflete de tineri şi suflete de bătrâni. Am descoperit suflete de locuri şi locuri cu suflet (…) Pentru cei aflaţi la limita regiunii, precum noi, românii, Balcanii sunt un tărâm de referinţă al fărădelegii, nespus de ruşinos. Ani de-a rândul creierul ne-a fost spălat de tot felul de dătători cu părerea — suntem hoţi pentru că suntem balcanici, suntem corupţi ca balcanicii, avem lenea specifică Balcanilor, suntem nişte putori balcanice nespălate şi cu mintea pusă pe furtişaguri. Românul ar fi, pe scurt, un soi de sălbatic din Balcani. Un sălbatic de care nu-i chip să se lipească valorile occidentale”.

Realitatea găsită pe teren de autori a contrazis însă multe dintre aceste stereotipuri: „Bătuţi pe îndelete, atât în zonele turistice, cât şi în ungherele uitate de autorităţile ţărilor respective, Balcanii ni s-au arătat altfel decât în documentarele televizate. Desigur, există infracţionalitate la un nivel similar cu cel din oricare altă parte a lumii. Desigur, există şi corupţie, asociată, însă, cu o reacţie publică mult mai virulentă decât apatia leneşă din alte colţuri ale lumii. Desigur, există şi trafic de arme, de persoane. Însă cifrele seci ale fărădelegilor sunt similare cu cele din inima Europei civilizate”.

În ceea ce-l priveşte pe sălbaticul din Balcani, acesta este „un homo sapiens cu toate atributele lui: creier, mâini mai scurte decât maimuţa înaintaşă, ochi, picioare ş.a. Sălbaticul din Balcani gândeşte, are trăiri, uneori porniri ucigaşe, naşte copii, face războaie şi turism, iese cu bâta în stradă sau adună portocale. Am pătruns în lumea acestei creaturi cu teamă, incitaţi de legende şi de tot felul de bârfe devenite convingeri. Ne-am dorit să cunoaştem sălbatici în tenebroşii Balcani, însă am găsit aici oameni. Oameni vii, cu grijile lor. Oameni care îşi îngăduie rareori o pereche de pantofi Hugo Boss sau o maşină scumpă, dar care te ajută la nevoie. Oameni care te percep firesc ca fiind unul de-al lor”, mai spun autorii.

Alături de autori, cititorul îi cunoaște pe Ivan, rockerul din Viganj, pe Marinka, mama fiinţelor stinghere, pe Adrijan şi Bojan — namilele slovene, campioane sportive ale Iugoslaviei mari, pe polițiștii-antiteză Afrim şi Vasil din Albania, pe Dimitrios – antigermanul sau pe sărmanii pescari cu chip de pirați din oraşul muntenegrean Kotor.

Camelia Popa este jurnalist de presă scrisă și are un doctorat în psihologie. Ca jurnalist a publicat articole cu tematică socială, politică și economică. În calitate de psiholog este autoarea unei serii de volume de psihopatologie și psihologie socială.

Daniel Popa este jurnalist cu o carieră de peste două decenii în presă și consultant în comunicare. A publicat câteva mii de articole în domeniile social, economie și investigații. A fost consilier în diverse campanii de comunicare politică și comercială.

Lansarea oficială a cărţii „Sălbaticul din Balcani” va avea loc pe 8 aprilie 2016, la ora 19, la librăria Humanitas Cişmigiu. Vor vorbi despre volum jurnalista Sabina Fati şi Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Back to top button