glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

„Să moară dușmanii mei”. Clubul de manele al lui Nicolae Guță, scos din incinta teatrului din Petroșani

Consiliul Județean Hunedoara nu mai vrea să prelungească închirierea spațiului de la demisolul Teatrului din Petroșani, acolo unde funcționează un club de manele, al cântărețului Nicolae Guță. Decizia a fost luată ieri de președintele CJ, Mircea Bobora.

Spaţiul aflat la subsolul Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani, în care îşi derula activitatea un club de manele al familiei lui Nicolae Guţă, va fi eliberat. Potrivit informațiilor noastre, contractul dintre teatrul din Petroşani şi chiriaşul propriu-zis, firma SC Number One SRL, din Petrila, a expirat la sfârşitul anului trecut. Firma lui Nicolae Guță se află într-un contract de participaţiune cu societatea Number One SRL. „Avem o problemă de ani de zile la Teatrul din Petroșani, unde la subsolul teatrului este un spațiu extrem de generos și de frumos, care e închiriat de o companie a unui artist de notorietate națională, dacă nu mondială, și la care i-a expirat termenul. Astăzi, am stabilit că sub nicio formă nu se prelungește termenul, nu pentru că am avea noi ceva cu artiștii, ci pentru că spațiul respectiv poate fi folosit de teatrul din Petroșani. (…) Da, este vorba de Nicolae Guță”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Club inaugurat în 2014

Nicolae Guță a închiriat demisolul Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din centrul orașului Petroșani, unde și-a deschis propriul club de manele numit, culmea, „The Artist”. Locația este una foarte bună, fiind chiar în centrul municipiului, iar cel care se ocupă de întreaga afacere este Nicu, unul dintre băieții manelistului. Clubul a fost inaugurat în anul 2014 și a fost plin la petrecerea de lansare.

Back to top button