glasul-hd.ro Web analytics

Sport

S-a stabilit componenţa ligilor valorice în Campionatul Realsport de Minifotbal Deva

Rezultatele ultimei etape din Seria 2 a Campionatului Realsport de Minifotbal Deva au dat răspunsul la singurele două întrebări rămase pentru acest sfârşit de an: cine merge în Liga A – Micro 15 sau RGI & ECP – şi cine în Liga B – Grawe Deva sau Unirea. Până la urmă formaţiile care plecau cu prima şansă în atingerea acestor obiective au avut câştig de cauză, iar seria a doua şi-a desemnat şi ea echipele calificate în Ligile A, B şi C, la fel cu o făcuse Seria 1 în urmă cu două săptămâni.

Odată cu disputarea acestei runde se încheie nu doar faza grupelor, ci şi sezonul calendaristic al anului 2017 în Campionatul Realsport de Minifotbal Deva, întrecerea urmând să fie reluată în 12 ianuarie anul viitor. Tot în 2018 se vor disputa şi meciurile din Cupa Realsport, începând cu faza optimilor de finală. La finalul ambelor competiţii vom afla cele două echipe (campioana şi vicecampioana) care vor reprezenta Deva la Campionatul Regional Sud-Vest organizat de Federaţia de Minifotbal din România, dar cele care vor evolua în Cupa României, faza naţională.

Fără surprize în ultima etapă din Seria 2

Chiar în primul meci al rundei finale Micro 15 a rezolvat elegant ecuaţia calificării în Liga A, impunându-se fără emoţii în faţa ultimei clasate FizzBar cu un concludent 7 – 2. În aceste condiţii pentru RGI & ECP jocul cu Unirea nu a mai avut nici o miză, deoarece nu mai putea detrona Micro 15 de pe a patra poziţie a clasamentului. A fost însă meciul ultimei şanse pentru Unirea, care a câştigat cu 6 – 3 şi a sperat ca Grawe Deva să piardă partida cu Mureşul Sântuhalm pentru a prinde astfel locul 9 în serie şi a merge în Liga B. Nu s-a întâmplat însă aşa, pentru că Grawe a învins la mare luptă, 3 – 2, şi a urcat două locuri în clasament. Celelalte partide ale etapei au avut un caracter mai mult amical, rezultatele lor nemaicontând nici în stabilirea echipelor calificate, nici în acordarea de puncte bonus în faza următoare a campionatului. Favoritele au câştigat pe linie, mai greu sau mai uşor: Corona a făcut scor (10 – 1) cu Heidelberg Cement, Pera BMW nu a forţat în disputa cu Azaria (5 – 3), iar Taylor Red & LPG şi ABS Decor au oferit întâlnirea cu cele mai multe goluri din această rundă (7 – 6). Cu această victorie Taylor Red & LPG a detronat fostul lider City Taxi, care a stat în ultima etapă.

În clasamentul Seriei 2 pe primul loc a terminat Taylor Red & LPG cu 31 de puncte, urmată de City Taxi şi Pera BMW cu câte 29 şi Micro 15 cu 25 de puncte, cele patru urmând să evolueze în Liga A. În Liga B vor juca echipele situate pe locurile 5 – 9 în serie: RGI & ECP 22 de puncte, FC Corona 19, Grawe Deva 16, ABS Decor şi Mureşul cu câte 14 puncte. Ultimele patru clasate vor merge în Liga C: Unirea 13 puncte, Heidelberg Cement 8, Azaria şi FizzBar cu câte două puncte.

Componenţa Ligii A şi programul competiţional

Comisia de organizare a Campionatului Realsport de Minifotbal Deva a validat componenţa celor trei Ligi valorice şi a stabilit şi punctele bonus cu care pleacă fiecare echipă în această fază a doua a competiţiei. Punctele bonus s-au stabilit luându-se în calcul meciurile directe între echipele calificate în fiecare Ligă, cu două puncte acordate pentru victorie şi un punct pentru egal.

Iată mai jos care este punctajul de la care se porneşte în Liga A şi cum s-a ajuns la el.

FC Boromir Deva, 6 puncte:

2 – 1 cu Sporting, 6 – 5 cu Electroconat, 10 – 0 cu Bayern Deva;

Pera BMW, 5 puncte:

5 – 1 cu Taylord Red & LPG, 6 – 4 cu Micro 15, 2 – 2 cu City Taxi;

City Taxi, 4 puncte:

4 – 4 cu Taylord Red & LPG, 2 – 2 cu Pera BMW, 5 – 2 cu Micro 15;

Sporting, 4 puncte:

6 – 2 cu AS Electroconat, 6 – 1 cu Bayern Deva, 1 – 2 cu Boromir;

Taylord Red & LPG, 3 puncte:

1 – 5 cu Pera BMW, 3 – 1 cu Micro 15, 4 – 4 cu City Taxi;

Bayern Deva, 2 puncte:

5 – 2 cu AS Electroconat, 1 – 6 cu Sporting, 0 – 10 cu Boromir;

AS Electroconat, 0 puncte:

2 – 6 cu Sporting, 2 – 5 cu Bayern, 5 – 6 cu Boromir;

Micro 15, 0 puncte:

1 – 3 cu Taylord Red & LPG, 4 – 6 cu Pera BMW, 2 – 5 cu City Taxi.

Meciurile din Liga A vor avea loc în perioada 20 ianuarie – 3 iunie 2018. Se va juca sistem tur – retur, 14 etape, urmate de un play-off cu jocuri eliminatorii, de asemenea tur – retur, pentru locurile 1 – 4 (unde vor juca locul 1 cu locul 4 şi locul 2 cu locul 3) şi 5 – 8 (5 cu 8 şi 6 cu 7), după care se vor disputa meciuri de clasament. Campioana şi vicecampioana ediţiei 2017 – 2018 a Campionatului Realsport de Minifotbal Deva se califică la Campionatul Regional Sud-Vest, iar ultimele două clasate vor retrograda în Liga B.

Sezonul 2018 va începe în 13 – 14 ianuarie cu partidele din optimile de finală a Cupei Realsport. Între 20 ianuarie şi 25 martie se dispută primele zece etape din Liga A, etapele 11 şi 12 au loc în 15 şi 22 aprilie, iar ultimele două etape în 6 şi 13 mai. Meciurile din play-off sunt programate în 20 şi 27 mai – semifinalele şi 3 iunie – finalele mare şi mică şi jocurile de clasament.

Cinci echipe pornesc la egalitate de puncte în Liga B

Dacă în Liga A echipele sunt eşalonate cât de cât în urma punctelor bonus obţinute în faza seriilor, în Liga B lucrurile sunt mai mult decât echilibrate. Cinci echipe au adunat câte cinci puncte, iar alte trei câte patru, astfel încât între locul 1 şi locul 8 diferenţa de la care se pleacă este de numai un punct!

Alaska, 5 puncte:

9 – 0 cu Templierii, 3 – 3 cu Comsid, 2 – 3 cu Tinerii, 3 – 2 cu Doctorii;

ABS Decor, 5 puncte:

1 – 1 cu Mureşul, 6 – 3 cu RGI & ECP, 7 – 4 cu Corona, 5 – 7 cu Grawe;

Comsid, 5 puncte:

4 – 2 cu Tinerii, 9 – 6 cu Doctorii, 3 – 3 cu Alaska, 8 – 3 cu Templierii;

FC Corona, 5 puncte:

6 – 0 cu Grawe, 4 – 7 cu ABS Decor, 10 – 1 cu Mureşul, 3 – 3 cu RGI & ECP;

RGI & ECP, 5 puncte:

3 – 0 cu Grawe, 3 – 6 cu ABS Decor, 6 – 2 cu Mureşul, 3 – 3 cu Corona;

Doctorii Deva, 4 puncte:

6 – 0 cu Comsid, 6 – 4 cu Tinerii, 2 – 3 cu Alaska, 5 – 6 cu Templierii;

Tinerii, 4 puncte:

2 – 4 cu Comsid, 4 – 6 cu Doctorii, 3 – 3 cu Alaska, 13 – 3 cu Templierii;

Grawe Deva, 4 puncte:

0 – 3 cu RGI & ECP, 0 – 6 cu Corona, 7 – 5 cu ABS Decor, 3 – 2 cu Mureşul;

Templierii, 2 puncte:

0 – 9 cu Alaska, 3 – 8 cu Comsid, 3 – 13 cu Tinerii, 6 – 5 cu Doctorii;

Mureşul Sântuhalm, 1 punct:

1 – 1 cu ABS Decor, 2 – 6 cu RGI & ECP, 1 – 10 cu Corona, 2 – 3 cu Grawe.

Şi aici se joacă sistem tur – retur, 18 etape, prima etapă e programată în 20 ianuarie.

Liga C e singura cu număr impar de echipe

Şapte formaţii, trei din Seria 1 şi patru din Seria 2, vor evolua în Liga C, unde pleacă cu următorul punctaj.

Heidelberg Cement, 5 puncte:

4 – 4 cu FizzBar, 6 – 2 cu Unirea, 3 – 2 cu Azaria;

Portocala Mecanică, 4 puncte:

4 – 3 cu MSD Deva, 5 – 0 cu Securit Grup;

Unirea, 3 puncte:

2 – 6 cu Heidelberg Cement, 4 – 2 cu FizzBar, 1 – 1 cu Azaria;

Azaria, 2 puncte:

2 – 3 cu Heidelberg Cement, 1 – 1 cu Unirea, 1 – 1 cu FizzBar;

FizzBar, 2 puncte:

4 – 4 cu Heidelberg Cement, 2 – 4 cu Unirea, 1 – 1 cu Azaria;

MSD Deva, 1 punct:

3 – 4 cu Portocala Mecanică, 4 – 4 cu Securit Grup;

Securit Grup, 1 punct:

4 – 4 cu MSD Deva, 0 – 5 cu Portocala Mecanică.

În Liga C campionatul începe în 11 februarie, se joacă 14 etape în sistem tur – retur.

Seria 2, rezultate etapa 13

FizzBar – Micro 15 2 – 7

Heidelberg Cement – FC Corona 1 – 10

Unirea – RGI & ECP 6 – 3

Grawe Deva – Mureşul 3 – 2

Azaria – Pera BMW 3 – 5

ABS Decor – Taylor Red & LPG 6 – 7

City Taxi a stat

Back to top button